Update articol:

Angajaţii Fiscului din Bucureşti au declanşat joi un protest spontan şi refuză să îşi înceapă activitatea

Aproximativ 150-200 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) participă joi la un protest spontan organizat în Bucureşti, pe fondul nemulţumirilor legate de noua lege a salarizării, a declarat, pentru Agerpres, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Mariana Manea.

Potrivit acesteia, la acţiunea de protest participă angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi ai Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Ilfov.

“La protestul de la Bucureşti participă 150-200 de persoane, de la ANAF – Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Ilfov. Sunt în aceeaşi incintă. Nu suntem în birouri. Avem revoltă pentru demnitatea noastră, pentru salariile noastre. Colegii au ieşit cu toţii. Cei din ţară nu au venit deloc la serviciu, iar angajaţii care nu sunt sindicalizaţi au făcut ce au considerat. Unii s-au organizat într-un fel, alţii în alt fel. Unii au venit şi au stat afară, în părculeţ. Vrem să atragem atenţia”, a explicat Mariana Manea.

Ea a precizat că la această formă de protest participă şi angajaţi care nu sunt membri de sindicat.

Tot joi au loc, la Ministerul Muncii, discuţii privind proiectul noii legi a salarizării, la care participă reprezentanţii sindicatelor din administraţia centrală.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/07/2026)

Cesiunea etapizata a unei participatii in ANT Power Energy S.R.L.

ROMCARBON SA (ROCE) (17/07/2026)

Contracte cu valoarea peste 10% din cifra de afaceri

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (17/07/2026)

Vanzarea actiunilor Biofarm SA in cadrul Ofertei Publice de Preluare Voluntara

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/07/2026)

Depasire prag 10% din drepturile de vot ale Transilvania Investments Alliance

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/07/2026)

Anunt privind AGA din 23/24 Iulie 2026