Update articol:

Emisiunea de titluri de stat FIDELIS aduce, în luna iunie, dobânzi neimpozabile de până la 7,60% (MFP)

Emisiunea de titluri de stat FIDELIS aduce, în luna iunie, dobânzi neimpozabile de până la 7,60% (MFP)
 - poza 1

Emisiunea de titluri de stat FIDELIS VI, ce se va desfășura în perioada 15-22 iunie 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,60% la emisiunile în lei și de până la 6,80% la cele în euro, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Ediția din luna iunie aduce, pe lângă condițiile avantajoase deja cunoscute, o inițiativă specială dedicată donatorilor de sânge, lansată în contextul Zilei Internaționale a Donatorului de Sânge, aniversată anual în data de 14 iunie. Astfel, pentru a marca această zi, în cadrul ediției care debutează în 15 iunie, Ministerul Finanțelor introduce două tranșe speciale pentru donatorii-investitori, menite să încurajeze implicarea civică și să recompenseze acest gest de solidaritate.

Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din iunie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:

-În lei:

• de 6,35% – cu scadența la 2 ani
• de 7,35% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
• de 6,90% cu scadența la 4 ani
• de 7,60% cu scadența la 10 ani

-În euro:

• de 4,00% cu scadența la 3 ani
• de 4,85% cu scadența la 5 ani
• de 5,80% cu scadența la 10 ani
• de 6,80% cu scadența de 10 ani pentru donatorii de sânge

Beneficii pentru donatorii de sânge: două tranșe speciale, în lei și euro
Prima tranșă specială este cea emisă în lei, cu scadență la 2 ani și oferă o dobândă de 7,35%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Cea de-a doua tranșă dedicată donatorilor de sânge este emisă în euro, cu scadență la 10 ani și va avea o dobândă de 6,80%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 1000 euro la 100 euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 euro.

De aceste facilități pot beneficia persoanele care fac dovada donării de sânge începând din 1 ianuarie 2026.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:

• posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
• veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
• flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunile în lei și 100 de euro pentru emisiunile în euro, iar pragul minim de subscriere pentru tranșele uzuale este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

BVB | Știri BVB