Japonia va propune crearea unei rezerve comune de minerale critice în cadrul summitului G7 care se va desfăşura în perioada 15-17 iunie în localitatea franceză Evian, a declarat sâmbătă premierul nipon Sanae Takaichi înainte de a călători în Europa, informează EFE, potrivit Agerpres.
În declaraţii pentru presă înainte de plecare, şefa guvernului japonez a spus că va propune “un concept de rezerve coordonate comune ce implică coordonarea reciprocă a sistemelor fiecărei ţări”, conform publicaţiei economice Nikkei.
Tokio promovează de mult timp surse alternative de minerale critice, în special pământuri rare, un grup de 17 elemente metalice esenţiale pentru fabricarea de la motoare de maşini electrice la turbine eoliene, iar sectorul este dominat de China.
În ultimele luni, Japonia a semnat acorduri de aprovizionare cu ţări precum Australia sau Franţa şi a început un studiu pentru extragerea de pământuri rare dintr-un zăcământ marin din apropierea insulei Minamitori, un teritoriu nelocuit din Pacific administrat de Tokio.
China, cu care Japonia are o dispută diplomatică din noiembrie anul trecut din cauza Taiwanului, deţine 49% din rezervele de pământuri rare ale planetei şi controlează aproximativ 90% din capacitatea mondială de procesare şi rafinare, ceea ce îi oferă un avantaj uriaş în lanţurile tehnologice de aprovizionare
Pe lângă propunerea sa privind mineralele critice, lidera japoneză plănuieşte să discute modalităţi de a stimula cooperarea energetică având în vedere întreruperile în aprovizionarea cu ţiţei din Asia cauzate de blocarea Strâmtorii Ormuz provocată de războiul iniţiat de SUA şi Israel împotriva Iranului.
Înainte de a se deplasa în Franţa, Sanae Takaichi va călători în Regatul Unit şi Italia, unde plănuieşte să se întâlnească cu omologii săi cu care va aborda subiecte precum conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina sau situaţia din Indo-Pacific.