Update articol:

Regenerabilele au atins o pondere record în consumul de electricitate al Germaniei

Germania Sursa foto: Pixabay

Sursele de energie regenerabilă au acoperit un nivel record, de 58%, din consumul de electricitate al Germaniei în primul semestru din acest an, o creştere de aproape trei puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2025, şi depăşind nivelul de 55,8% înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform calculelor preliminare realizate de grupul industrial BDEW şi Centrul de cercetări în domeniul energiei solare şi hidrogenului (ZSW), transmite DPA.

Avansul s-a datorat în principal generării de electricitate de la surse de energia eoliană terestră, care a crescut cu 7%, şi de la parcurile eoliene marine, unde s-a înregistrat un avans de 28,3% faţă de primul semestru din 2025. Producţia de energie solară a crescut în ritm anual cu 3,7%, iar cea hidro a scăzut 7,7%, în urma reducerii precipitaţiilor.

Extinderea energiei regenerabile va reduce dependenţa de combustibilii fosili din import şi va face ca mai mare economie europeană mai rezilientă la şocurile preţului energiei. Crizele energetice din ultimele luni au fost provocate de combustibilii fosili, nu de regenerabile, a afirmat directorul general al ZSW, Frithjof Staiss.

Acesta a adăugat că energia regenerabilă rămâne unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru combaterea schimbărilor climatice, argumentând că electrificarea va avea beneficii depline doar dacă este alimentată de electricitate din surse regenerabile.

Recentele valuri de căldură subliniază urgenţa înregistrării de noi progrese în măsurile de combatere a schimbărilor climatice, susţine Staiss.

În iunie, recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în Germania, Franţa, Polonia, Cehia, Marea Britanie şi Elveţia.

BVB | Știri BVB
INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (01/07/2026)

VAN la data 30.06.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (01/07/2026)

VAN la data 30.06.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (01/07/2026)

VAN la data 30.06.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

MedLife S.A. (M) (01/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/07/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie