Update articol:

Volkswagen ia în calcul concedierea a până la 100.000 de angajaţi şi închiderea a patru fabrici din Germania

Volkswagen Sursa Facebook

Grupul german Volkswagen analizează cel mai amplu plan de restructurare din istoria sa, care ar putea include concedierea a până la 100.000 de angajaţi şi închiderea a patru fabrici din Germania, potrivit unor surse citate de Reuters, precizează News.ro.

Planul urmează să fie discutat pe 9 iulie, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Supraveghere, iar dacă va fi aprobat, ar reprezenta cea mai mare restructurare din istoria industriei auto mondiale.

Potrivit surselor, Volkswagen ia în calcul închiderea uzinelor din Hanovra, Zwickau, Emden şi a fabricii Audi din Neckarsulm. Doar aceste închideri ar pune în pericol peste 45.000 de locuri de muncă, care s-ar adăuga celor aproximativ 50.000 de posturi vizate deja de programele existente de reducere a personalului.

Directorul general Oliver Blume le-a prezentat planul managerilor companiei în această săptămână, încercând să obţină sprijin pentru măsuri considerate esenţiale în contextul dificultăţilor cu care se confruntă constructorul auto.

Volkswagen este afectată simultan de concurenţa tot mai puternică a producătorilor chinezi, de tarifele impuse de Statele Unite pentru importurile de automobile şi de cererea tot mai slabă pentru maşini în Europa. Compania a avertizat anterior că actualul model de afaceri nu mai este sustenabil în aceste condiţii.

Publicaţia Manager Magazin a relatat că restructurarea ar include şi reducerea investiţiilor cu aproximativ 15%, până la puţin peste 130 de miliarde de euro în următorii cinci ani. Totodată, conducerea analizează separarea mărcii Volkswagen şi a diviziei de componente în entităţi distincte.

Investitorii au primit cu rezerve informaţiile privind restructurarea. Acţiunile Volkswagen au scăzut vineri cu 3,4%, atingând cel mai redus nivel din ultimii 16 ani.

Sindicatul IG Metall, Consiliul angajaţilor şi guvernul landului Saxonia Inferioară, al doilea cel mai mare acţionar al companiei, au anunţat că se vor opune ferm închiderii fabricilor şi concedierilor masive.

”Dacă astfel de planuri vor merge mai departe, vom face tot ce ne stă în putere pentru a le împiedica”, au transmis reprezentanţii angajaţilor într-un comunicat comun.

Şi premierul landului Saxonia Inferioară a declarat că statul nu va susţine o astfel de restructurare.

Oliver Blume a încercat şi în 2024 să închidă fabrici în Germania, însă s-a lovit de opoziţia sindicatelor şi a fost nevoit să renunţe la plan. Între timp, însă, situaţia companiei s-a deteriorat.

Volkswagen a pierdut teren rapid pe piaţa chineză, unde ani la rând a fost lider. În 2024 a fost depăşită de BYD, iar în 2025 a coborât pe locul al treilea. În paralel, producătorii chinezi precum BYD, Chery, SAIC şi Leapmotor îşi extind agresiv prezenţa şi în Europa, unde şi-au dublat cota de piaţă în primele luni ale anului.

Grupul Volkswagen avea la finalul anului financiar 2025 aproximativ 667.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care aproape 43% lucrează în Germania. Dacă planul va fi aprobat, restructurarea ar depăşi ca amploare marile reorganizări realizate de General Motors înainte şi în timpul falimentului din 2009, devenind una dintre cele mai mari din istoria industriei auto.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (26/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (26/06/2026)

Convocare AGA O & E 30/31 iulie 2026