Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a criticat dur joi pe adversarul său electoral Flavio Bolsonaro pentru că a cerut Statelor Unite să “amâne” după alegerile prezidenţiale din octombrie eventuala aplicare a unor noi taxe vamale Braziliei, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“A cere ca majorarea taxelor vamale împotriva ţării noastre să fie amânată după alegeri nu este decât un nou act de trădare de patrie”, a scris pe X Lula da Silva care candidează pentru al patrulea mandat.
Acest mesaj vine după solicitarea senatorului conservator Flavio Bolsonaro de “suspendare a aplicării” noilor taxe vamale americane împotriva Braziliei, formulată pe lângă Reprezentantul Statelor Unite pentru Comerţ (USTR).
“Taxele vamale propuse ar recompensa actualul guvern brazilian pentru strategia sa: (…) de a provoca Washingtonul pentru ca acesta să riposteze şi de a transforma acest lucru într-o victorie politică internă”, a estimat fiul fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, într-un document adresat USTR.
Senatorul de 45 de ani a sugerat că “amânarea punerii în aplicare după scrutinul” din octombrie ar permite să se evite ca această majorare a taxelor vamale să fie interpretată “ca o încercare de a influenţa rezultatul” alegerilor braziliene.
Flavio Bolsonaro a anunţat că va participa pe 6 iulie la o audiere publică organizată de USTR pentru a “reprezenta interesele” Braziliei împotriva impunerii de taxe vamale.
Administraţia Trump va decide până pe 15 iulie dacă va aplica taxe vamale de 25% pentru diverse produse braziliene, o măsură pe care Lula da Silva o atribuie demersurilor lui Flavio Bolsonaro pe lângă Casa Albă, lucru pe care acesta îl infirmă.
Preşedintele american a susţinut alţi candidaţi de dreapta în ţări din America Latină şi este un aliat politic al fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro (2019-2022), închis pentru tentativă de lovitură de stat.
În mat, cei doi principali candidaţi la prezidenţiale, Lula da Silva şi Flavio Bolsonaro, au fost primiţi la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump la doar câteva săptămâni distanţă.
La scurt timp după vizita senatorului, Washingtonul a clasificat drept grupări teroriste cele două principale facţiuni criminale din Brazilia, iar USTR a propus noua suprataxă vamală care face obiectul audierii publice, două măsuri criticate vehement de preşedintele brazilian de stânga.
În 2025, Washingtonul a impus deja o suprataxă punitivă pe numeroase produse braziliene, invocând o “vânătoare de vrăjitoare” împotriva lui Jair Bolsonaro. O parte au fost în cele din urmă suspendate.