Update articol:

Cseke Attila: Legea recepţiei lucrărilor esenţiale va accelera investiţiile prin PNRR

Cseke Attila: Legea recepţiei lucrărilor esenţiale va accelera investiţiile prin PNRR
 - poza 1
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că noua lege privind recepţia lucrărilor esenţiale, act normativ aflat la promulgare, ar urma să vină în sprijinul implementării proiectelor finanţate prin PNRR şi al absorbţiei fondurilor europene.

“Am promovat legea privind recepţia pentru lucrări esenţiale, care ne va ajuta foarte mult în implementarea proiectelor prin PNRR. Legea este la promulgare la preşedinte. Este o lege pe care am dezbătut-o foarte mult cu Comisia Europeană, dar avem acceptul lor”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Cseke Attila.

El a menţionat că problema principală pentru numeroase investiţii este legată de racordarea la utilităţile publice, în special la energia electrică, unde durata execuţiei, dar şi costul racordării pot pune în pericol respectarea termenelor asumate prin proiectele europene.

“Problema care apare la anumite investiţii este racordarea la utilităţile publice, în principal racordarea la energia electrică. Este o problemă nu doar de costuri, ci mai ales de timpul necesar realizării acestor lucrări”, a precizat ministrul interimar al Dezvoltării.

Potrivit acestuia, noua reglementare permite recepţionarea investiţiilor ca lucrări esenţiale, cu excepţia amenajărilor exterioare şi a racordării la reţeaua electrică, urmând ca aceste componente să fie finalizate în termen de 120 de zile.

“Pe baza acestei recepţii a lucrărilor esenţiale, Comisia Europeană va putea deconta fondurile europene pentru România”, a spus el.

Ministrul a explicat că măsura va fi aplicată în special proiectelor din educaţie şi dezvoltare, unde există riscul blocării investiţiilor din cauza întârzierilor la racordarea la utilităţi. În cazul reabilitărilor de şcoli, recepţia lucrărilor esenţiale va putea permite decontarea a aproximativ 95% din valoarea proiectelor, restul de 5%, lucrări mai puţin importante, urmând să fie efectuate în 120 de zile.

“Important este că Uniunea Europeană ne va accepta absorbţia de fonduri şi pe partea aceea de 95% şi putem să închidem investiţiile, urmând ca restul să fie făcut pe buget de stat. Este o lege care ne va ajuta foarte mult. Din simulările noastre, pentru domeniul educaţiei şi pe dezvoltare rezultă că putem absorbi aproximativ 560 de milioane de euro pe baza acestei legi. Dar mai sunt şi alte domenii, unde încă nu am simulări”, a precizat Cseke Attila.

Legea a fost adoptată de Parlament şi transmisă pentru promulgare la sfârşitul lunii iunie.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (10/07/2026)

Finalizarea contractului de vanzare actiuni Turism Lotus Felix S.A.

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (10/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (10/07/2026)

Perioade inchise aferente raportarilor financiare din semestrul II 2026