Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a declarat sâmbătă că răzbunarea predecesorului său în funcţie, adică a tatălui său, Ali Khamenei, ucis în prima zi a atacurilor americano-israeliene, este o „cerinţă a naţiunii” şi „trebuie neapărat” să aibă loc, potrivit unui mesaj scris publicat pe contul său de Telegram, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Khamenei a emis mesajul cu ocazia ceremoniilor funerare ale tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei, organizate la câteva luni după ce acesta a fost ucis la 28 februarie.
„Ne angajăm să răzbunăm sângele liderului martir şi al tuturor martirilor acestor două războaie împotriva ucigaşilor criminali şi infami”, a declarat Khamenei în mesaj.
Numele persoanelor vizate „figurează pe o listă”, a asigurat el, în condiţiile în care presa occidentală a scris că iranienii ar vrea să-l elimine pe însuşi Donald Trump.
Acest text, datat vineri, sunt primele declaraţii de la înmormântarea tatălui său, organizată săptămâna aceasta, la care Mojtaba Khamenei, aflat într-o locaţie secretă, nu şi-a făcut apariţia.
Presupus a fi fost grav rănit şi mutilat, noul lider suprem al Iranului nu a apărut deloc în public de la alegerea sa ca succesor al tatălui său, Ali Khamenei. Şi alţi membri ai familiei, inclusiv soţia sa, ar fi fost ucişi în atacul respectiv din 28 februarie. Cu toţii au fost înmormântaţi vineri, după mai bine de patru luni, după o săptămână de comemorări funerare.