Update articol:

Radu Miruţă: Dacă TAROM nu demonstrează viabilitate până în decembrie, Comisia Europeană retrage ajutorul pentru restructurare

Radu Miruţă: Dacă TAROM nu demonstrează viabilitate până în decembrie, Comisia Europeană retrage ajutorul pentru restructurare
 - poza 1

Comisia Europeană va retrage ajutorul de stat pentru TAROM dacă la finalul lunii decembrie 2026 compania nu reuşeşte să demonstreze viabilitate, a declarat, marţi, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, într-o conferinţă de presă.

“Astăzi suntem în situaţia în care un plan de restructurare nu a fost gestionat corespunzător. Între 2024, de când a aprobat Comisia Europeană planul de restructurare, şi 2026, puteţi să analizaţi cine a fost ministru şi cum s-a asigurat că acest plan de restructurare va fi îndeplinit. Dacă la finalul lunii decembrie 2026, TAROM nu reuşeşte să demonstreze viabilitate, Comisia Europeană trage înapoi ajutorul de stat dat Guvernului României pentru TAROM”, a spus Miruţă, potrivit Agerpres.

El a precizat că a avut, marţi, o discuţie cu Consiliul de Administraţie şi conducerea companiei aviatice şi au fost stabilite termene clare pentru întocmirea planului de restructurare.

“Săptămâna viitoare semnez o adresă pe care mi-o înaintează TAROM prin care informăm Comisia Europeană despre faptul că s-a depăşit termenul de iunie 2026, până la care fosta conducere îşi asumase să transmită un plan de restructurare revizuit. (…) Consider că este decent, cinstit, onest şi de ajutor pentru TAROM să informăm Comisia că cei care au fost în conducere şi şi-au asumat asta nu mai sunt astăzi la conducere, că ne asumăm ca până la finalul lunii august, începutul lunii septembrie, să mergem cu un draft al planului de restructurare revizuit pentru a colecta feedback de la Comisie, în ce măsură şi în ce grade de libertate ne va accepta acest plan, urmând ca la finalul lunii septembrie să prezentăm un plan de restructurare revizuit pentru următorii doi ani”, a explicat Miruţă.

Ministrul spune că există câteva argumente în favoarea acceptării unui nou plan de restructurare a companiei.

“Există argumente, şi anume preţul combustibilului, care este unul crescut şi nu din vina TAROM. Există întârzieri în livrarea unor aeronave noi. Noua conducere îşi asumă ca modelul de business să fie un pic actualizat la anul 2026, să iasă pe piaţă cu oferte de early-booking, cu metode de marketing prin care să crească gradul de încărcare al aeronavelor, cu măsuri în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor. Cât timp există un plan la care se munceşte în aceste zile, care are coerenţă, care are argumente şi care are justificare, este normal să încercăm a convinge Comisia Europeană, chiar dacă cei responsabili nu şi-au făcut treaba”, a explicat Miruţă.

Acesta a menţionat că noua conducere va reface bugetul companiei şi planul de restructurare.

“Mi-au comunicat că în luna septembrie vor veni cu propunerea de buget bazată pe realitatea din companie şi nu pe visele unor directori care şi-ar fi dorit nişte bani din pix pentru probabil diverse lucruri mai puţin ortodoxe”, a adăugat ministrul interimar al Transporturilor.

În context, acesta a afirmat că fostul director al operatorului aerian naţional a fost destituit, nu şi-a dat demisia.

“Consiliul de Administraţie mi-a comunicat faptul că directorul TAROM nu şi-a făcut treaba, motiv pentru care nu şi-a dat demisia, ci a fost destituit. Asta este sancţiunea apreciată de Consiliul de Administraţie şi anume că este destituit”, a mai arătat Miruţă.

În opinia sa, operatorul aerian naţional nu trebuie să intre în faliment.

“TAROM nu trebuie să moară. Nu trebuie să se închidă. TAROM trebuie să funcţioneze în măsura în care statul român, ca acţionar, identifică soluţii ca acest pacient foarte bolnav să se ridice de pe patul de spital”, a conchis ministrul.

Compania TAROM se află în implementarea unui Plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană, cu termene, indicatori şi angajamente clare ale statului român până la finalul anului 2026. Planul de restructurare include un ajutor total de până la 95,3 milioane euro, care presupune ştergere de datorii şi injecţie de capital. Printre condiţiile impuse de Comisia Europeană se află reducerea flotei de la 18 la 14 aeronave şi scăderea numărului de rute, pentru a limita distorsiunile concurenţiale.

BVB | Știri BVB
MUNICIPIUL BACAU (BAC26) (28/07/2026)

Plata cupon curent, rambursare rata principal 67 & calcul rata dobanda pentru cuponul urmator

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (28/07/2026)

Plata cupon curent, rambursare rata principal 67 & calcul rata dobanda pentru cuponul urmator

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (28/07/2026)

Plata cupon curent, rambursare rata principal 67 & calcul rata dobanda pentru cuponul urmator

TERAPLAST SA (TRP) (28/07/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2026