Update articol:

Guvernul vrea să abroge numirea lui Nelu Barbu pe postul de Consul General al României la Shanghai, după numai o lună

Guvernul vrea să abroge numirea lui Nelu Barbu pe postul de Consul General al României la Shanghai, după numai o lună, potrivit unui proiect de hotărăre ce se va discuta mâine în ședința Executivului.

Guvernul dorește abrogarea Hotărârii Guvernului nr.746/2019 privind numirea unui consul general. Prin respectiva HG, din 14 octombrie 2019, Guvernul Dăncilă a decis că “domnul Nelu Vasile Barbu se numește consul general, șef al Consulatului General al României la Shanghai, Republica Populară Chineză.”

Nelu Barbu a primit aceasta numire cand era purtator de cuvant al Guvernului.

Fost jurnalist la B1 TV, Nelu Barbu a fost numit în 5 februarie 2018 în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al premierului Viorica Dancilă.
El a fost prezentator la B1 TV în perioada 2011-2017, editor voce și prezentator meteo la Antena 3, (2005-2011). Nelu Barbu a lucrat și la Gândul, potrivit Hotnews.

De asemenea, pe ordinea de zi a Sedintei de Guvern este si un  PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr.565/2019 privind rechemarea şi numirea unui consul general. Decizia respectiva prevedea ca Domnul Adrian Georgescu se recheamă din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană.