Update articol:

Avion doborât în Iran: Preşedintele ucrainean cere pedepsirea vinovaţilor şi plata de despăgubiri din partea Iranului

Volodimir Zelenski Sursa foto: facebook.com

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă pedepsirea vinovaţilor şi despăgubiri din partea Iranului, după ce acesta a recunoscut că a doborât “dintr- eroare” avionul companiei Ukraine Airlines International (UAI) prăbuşit miercuri la vest de Teheran, la scurt timp de la decolare, catastrofă soldată cu 176 de morţi, transmite AFP.

“Aşteptăm din partea Iranului (…) ca vinovaţii să fie deferiţi justiţiei”, “plata unor despăgubiri” şi “aducerea trupurilor victimelor”, a scris Zelenski pe Facebook, potrivit Agerpres.

“Sperăm că ancheta va continua fără întârzieri deliberate şi fără obstacole. Cei 45 de specialişti ai noştri trebuie să obţină acces total” la ansamblul elementelor anchetei, a adăugat el.

Printre cele 176 de victime ale catastrofei se numără şi 11 cetăţeni ucraineni, inclusiv cei nouă membri ai echipajului.

Kievul anunţase vineri că experţii săi prezenţi în Iran pentru a ancheta au obţinut acces la cutiile negre ale aeronavei, la resturile acesteia, la locul prăbuşirii şi la discuţiile dintre piloţi şi turnul de control iranian.

Iranul admite că a doborât, din greșeală, avionul ucrainean și își cere scuze

New York Times a publicat o înregistrare video care „arată o rachetă lovind un avion în apropiere de aeroportul din Teheran”

Responsabili americani cred că Iranul a doborât din greşeală avionul ucrainean

 

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026