Update articol:

BVB, administratorii de fonduri și brokerii discută cu autoritățile reducerea impozitului pentru piața de capital și a birocrației

BVB, administratorii de fonduri și brokerii discută cu autoritățile reducerea impozitului pentru piața de capital și a birocrației
 - poza 1

Bursa de Valori București, administratorii de fonduri și brokerii au inițiat un demers pentru reducerea impozitului pentru piața de capital și a birocrației în raportările către ANAF.

Horia Gustă, Director general Certinvest, a menționat, astăzi, într-o dezbatere la BVB, că demersul vizează scăderea impozitului, de la 10%, la 1%, precum și reținerea la sursă.

“Principalul scop este reducerea birocrației”, a spus Adrian Tănase, director general BVB, menționând că dorește reținerea la sursă a impozitului, dar și a contribuțiilor pentru sănătate, care, în prezent, fac obiectul declarației unice pe care investitorii trebuie să o depună.

Potrivit domniei sale, piața dorește reducerea impozitului pentru orice perioadă de deținere a investiției, demersul fiind susținut de BVB, Asociația Administratorilor de Fonduri și Asociația Brokerilor. Adrian Tănase a menționat că discuțiile se poartă cu oficiali ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai Ministerului Finanțelor, și că există și un studiu de impact bugetar.

“Sperăm să avem un răspuns favorabil”, a spus Adrian Tănase.

În trecut, pentru investitorii din piața de capital a existat o reducere a impozitului la 1%, numai în cazul deținerilor pe termen de peste un an.

În acest an, contextul politic nu pare favorabil modificărilor cerute de piață.

Înainte de căderea Guvernului PNL, Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat că, în acest an, nu vizează modificări fiscale.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/03/2026)

Hotarari AGEA din data de 03.03.2026

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (03/03/2026)

Agentia Fitch Ratings reconfirma ratingul BBB- cu perspectiva stabila

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (03/03/2026)

Agentia Fitch Ratings reconfirma ratingul BBB- cu perspectiva stabila

Premier Energy PLC (PE) (03/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (03/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025