Modul în care comunitatea internațională va gestiona relația cu Iranul va influența atât viitorul Orientului Mijlociu, cât și evoluția ordinii mondiale către un sistem multipolar, a declarat Mohamed Amersi, fondatorul și președintele Fundației Amersi din Londra, în cadrul Forumului MEPEI de la București.
În discursul său, intitulat „Iranul, noua ordine din Orientul Mijlociu și multipolaritatea neterminată”, Amersi a susținut că lumea asistă simultan la două transformări geopolitice majore.
„Astăzi, două hărți sunt redesenate în același timp: harta strategică a Orientului Mijlociu și harta mai amplă a ordinii globale. Eu le numesc «două hărți în mișcare». Iranul se află în centrul ambelor procese.”
Potrivit acestuia, Iranul nu mai poate fi privit ca un actor periferic în arhitectura de securitate regională: „Iranul nu este un factor perturbator periferic. El este implicat în fiecare sistem de conflict major, prin legături statale în Irak și Siria și prin aliați nestatali în Liban și Yemen.”
Amersi a afirmat că poziția geografică a Iranului îi conferă o importanță strategică deosebită: „Iranul este singurul stat care se învecinează simultan cu Marea Caspică, Golful Persic și rutele terestre care leagă Asia Centrală de Mediterana de Est și de Oceanul Indian. Această poziție face din teritoriul său un coridor-cheie pentru energie, comerț și tranzit militar.”
Referindu-se la politica externă a Teheranului, acesta a apreciat că Iranul urmărește adaptarea la o lume multipolară: „Liderii iranieni încadrează în mod explicit momentul actual ca fiind sfârșitul unipolarității occidentale și ascensiunea unei ordini multipolare cu mai multe centre de putere în afara Occidentului. Aceasta este mai mult decât retorică; este un cadru orientativ pentru politica externă.”
În opinia sa, aderarea Iranului la Organizația de Cooperare de la Shanghai și la BRICS, precum și consolidarea relațiilor cu China și Rusia, fac parte din această strategie.
Amersi a vorbit și despre influența regională a Iranului prin intermediul alianțelor sale.
„Influența regională a Iranului se bazează nu doar pe geografie și diplomație, ci și pe rețele. Republica Islamică a investit masiv în relațiile cu actori nestatali și hibrizi. Acești actori îi oferă Iranului o pârghie asimetrică.”
Totodată, el a remarcat că această strategie generează neîncredere în rândul unor state din regiune: „Această strategie de rețea s-a dovedit remarcabil de rezilientă, dar generează, de asemenea, neîncredere structurală față de multe guverne arabe și față de Israel. Orice ordine regională care lasă aceste rețele intacte pare inerent instabilă.”
Fondatorul Fundației Amersi consideră că influența Statelor Unite în Orientul Mijlociu s-a schimbat, fără a dispărea: “Există un consens larg că SUA rămân în continuare prezente din punct de vedere militar și diplomatic, dar nu mai definesc singure agenda regională așa cum o făceau odinioară.”
El a arătat că, în paralel, China și Rusia și-au extins influența în regiune: “China a devenit principalul partener comercial al regiunii și a intrat cu prudență într-un rol diplomatic, inclusiv prin medierea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran. Acesta este un Orient Mijlociu post-american în sensul unei dominații reduse, nu al unei retrageri.”
În analiza sa, Amersi a prezentat cele trei opțiuni aflate în fața factorilor de decizie internaționali: izolarea Iranului, integrarea acestuia sau o strategie de „ambiguitate controlată”.
„Întrebarea centrală nu este dacă Iranul este important, ci cum să abordăm un stat care este atât integrat structural, cât și contestat ideologic.”
Potrivit acestuia, izolarea nu și-a demonstrat eficiența.
„O strategie de izolare dură este considerată în prezent ca nefiind mai eficientă. Ea poate crește costurile pentru Teheran, dar a consolidat totodată o mentalitate de asediu, a încurajat progresele nucleare și a împins Iranul și mai mult în brațele Rusiei și Chinei.”
În încheiere, Mohamed Amersi a subliniat rolul pe care institutele de cercetare și think tank-urile îl pot avea în construirea unor mecanisme de cooperare și prevenire a conflictelor.
„Putem lucra la mecanisme de gestionare a crizelor, controlul armamentului, măsuri de consolidare a încrederii și cadre care leagă problemele nucleare, rachetele, securitatea cibernetică și forțele armate. Acestea pot părea tehnice, dar reprezintă elementele constitutive ale oricărei treceri de la o ordine bazată pe descurajare la una bazată pe acorduri.”
El a concluzionat că viitorul Orientului Mijlociu și al ordinii internaționale va depinde de capacitatea actorilor regionali și globali de a construi un nou cadru de dialog și securitate, în care Iranul va avea un rol important.
| Știri BVB