Update articol:

Poliţistul acuzat că a cerut mită de 1,1 milioane euro, arestat preventiv

pixabay.com pixabay.com

Tribunalul Bucureşti a emis sâmbătă un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele ofiţerului de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Decizia nu este definitivă, iar avocatul poliţistului a anunţat că va face contestaţie, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie – aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi pretins de la o persoană, în mod repetat, suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie.

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare.

Conform DNA, poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse. AGERPRES / (AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Decizia nu este definitivă, iar avocatul poliţistului a anunţat că va face contestaţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie – aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi pretins de la o persoană, în mod repetat, suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie.

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare.

Conform DNA, poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025