Update articol:

Societe Generale a fost amendată cu  1,3 miliarde de dolari pentru încălcarea regulilor privind sancțiunile 

Sursa foto: www.societegenerale.com Sursa foto: www.societegenerale.com

Banca franceză Societe Generale a fost amendată cu 1,34 miliarde de dolari pentru încălcarea regulilor  privind sancțiunile, informează www.marketwatch.com.

Amenzile, care vor fi transmise Departamentului de Justiție, Biroului de control al Activelor Străine, Biroului Procuraturii din New York și Departamentului de Servicii Financiare din New York, vin după ce s-a descoperit că banca a efectuat tranzacţii ilegale şi netrasparente de miliarde de dolari pentru părţi provenite din ţări aflate sub embargou sau sancţionate sub alte forme de către Statele Unite,  inclusiv Iranul, Sudanul, Cuba și Libia, potrivit DFS și Rezervei Federală.

În septembrie, Grupul bancar Société Générale a anunţat  că a constituit provizioane în valoare de 1,2 miliarde de dolari pentru reglementarea litigiului cu autorităţile americane. Société Générale a emis un comunicat în care arată că se aşteaptă ca amenzile aplicate de autorităţile din SUA să fie aproape complet acoperite de suma deja alocată, iar dosarul respectiv să fie închis în câteva săptămâni. Grupul bancar francez este acuzat de tranzacţii mai vechi în care sunt implicate ţări supuse sancţiunilor economice din partea Statelor Unite.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media