Update articol:

Şeful diplomaţiei UE ‘condamnă cu fermitate’ expulzarea de către Moscova a trei diplomaţi din ţările membre

sursa Facebook. Comisia Europeana CE

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell “a condamnat cu fermitate” vineri decizia Rusiei de a expulza trei diplomaţi europeni, în contextul în care el se află în vizită la Moscova, şi a cerut ca această decizie să fie “reevaluată”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Josep Borrell a aflat în timpul reuniunii sale cu (ministrul afacerilor externe rus) Serghei Lavrov că trei diplomaţi europeni vor fi expulzaţi din Rusia. El a condamnat puternic această decizie şi a respins acuzaţiile conform cărora ei ar fi desfăşurat activităţi incompatibile cu statutul lor de diplomaţi străini”, a declarat Peter Stano.

Rusia a anunţat vineri expulzarea unor diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia, acuzându-i că au luat parte la protestele ilegale de luna trecută împotriva încarcerării opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi, informează Reuters. Ministerul de Externe rus a declarat într-un comunicat că Moscova consideră inacceptabile acţiunile diplomaţilor.

Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia în legătură cu protestele în sprijinul lui Navalnîi