Update articol:

Actualizare: Preşedintele Iohannis a semnat decretele privind desemnarea miniştrilor interimari la Dezvoltare Regională şi Transporturi

Actualizare:  Preşedintele Iohannis a semnat decretele privind desemnarea miniştrilor interimari la Dezvoltare Regională şi Transporturi
 - poza 1

Actualizare:  Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru desemnarea lui Eugen Teodorovici ca ministru interimar al Dezvoltării Regionale şi a Rovanei Plumb în funcţia de ministru interimar al Transporturilor, informează Administraţia Prezidenţială.

……………..

Eugen Teodorovici, propus interimar la Ministerul Dezvoltării, Rovana Plumb – la Transporturi

Premierul Viorica Dăncilă a transmis astăzi președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de desemnare a miniștrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor și Dezvoltării Regionale, astfel încât să fie asigurată continuitatea activității în cele două domenii. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, este propus pentru asigurarea interimatului la ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, este propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

”Am propus desemnarea miniștrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi și Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiții. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluții definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcții”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Potrivit Antena3, premierul a avut o discuție telefonică cu președintele, iar Iohannis și-a exprimat acordul cu privire la interimari.

Un comunicat al Guvernului susţine: “Guvernul își înțelege pe deplin responsabilitățile guvernării și cele ce decurg ca urmare a preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. Pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare este nevoie de implicarea deplină a tuturor membrilor Cabinetului, atât în cadrul ședințelor de Guvern, cât și în activitatea fiecărui ministru, în domeniul său de activitate, cu efecte concrete pentru români, precum plata salariilor și asigurarea continuității activității. Totodată, este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la București, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor”.

Guvernul României așteaptă în continuare motivarea președintelui României cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării, așa cum prevede Constituția României și cum precizează deciziile Curții Constituționale.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (04/11/2025)

Notificare BCR cu privire la rezultatele ofertei publice initiale de vanzare actiuni emise de Cris-Tim Family Holding S.A.

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (04/11/2025)

Decizii - Continuarea operatiunii de rascumparare actiuni proprii

SOCEP S.A. (SOCP) (04/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03-04.12.2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (04/11/2025)

Teleconferinta Investitori si Analisti-Rezultate Financiare Trimestrul III, 2025

BIOFARM S.A. (BIO) (04/11/2025)

Modificare in conducerea societatii