Update articol:

AAF: Activele nete ale fondurilor deschise de investiții, în scădere cu 9,4% anul acesta

Grafice subscrieri fonduri - sursa AAF
  • Ieșiri nete de 245 milioane lei din fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix, în iulie

Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au scăzut în luna iulie făță de luna precedentă cu 1,8%, respectiv până la nivelul de 20,6 miliarde lei (4,44 miliarde euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 9,4%, potrivit raportului lunar al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF). 

Conform documentului, fondurile deschise locale au înregistrat în luna iulie ieșiri nete de 381 milioane Lei (81,8 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-245 milioane lei), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (-111 milioane lei), cele cu capital garantat (-13 milioane lei), cele de randament absolut (-11,4 milioane lei), cele monetare (-6,3 mil lei) și cele de acțiuni (-3,2 milioane lei), în vreme ce fondurile diversificate (+9,1 milioane lei) au beneficiat de intrări nete. 

Totodată, activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut cu 0,9% comparativ cu luna iunie, până la nivelul de 2,97 miliarde lei (643 milioane euro) și au înregistrat de la începutul anului o creș̦tere de 1%. 

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 12,6% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna iulie ieșiri nete de 11 milioane lei (2,4 milioane euro).

AAF mai arată că activele nete ale celor 24 de fonduri închise (cu excepția SIF și FP) au crescut cu 0,2% în luna raportată, până la 1,23 miliarde lei (266 milioane euro); fondurile închise locale au avut intrări nete în luna raportată de 6,9 milioane lei (1,5 milioane euro) și o creș̦tere a activelor nete în acest an de 75,1%. 

Astfel, activele nete ale celor 199 de fonduri deschise și închise (cu excepția SIF și FP), locale și străine, au scăzut în luna iulie cu 1,4%, până la nivelul de 24,8 miliarde lei (5,4 miliarde euro), înregistrând o scădere de 6% de la începutul anului; ieșirile nete ale lunii au totalizat 385 milioane lei (82,7 milioane euro). 

BVB | Știri BVB

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (16/05/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii perioada 12-16.05.2025

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (16/05/2025)

Incetare plan rascumparare actiuni proprii

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (16/05/2025)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni in baza SOP

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (16/05/2025)

Transmiterea fisierului ESEF corectat aferent Raport anual 2024

PREBET SA AIUD (PREB) (16/05/2025)

Clarificari privind opinia rezervata a auditorului