Update articol:

Acord cu OCDE privind înfiinţarea unui centru de excelenţă pentru administraţia publică, aprobat de Executiv

guvern Sursa foto: facebook.com

Executivul a aprobat, miercuri, un acord încheiat între Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în baza căruia SGG se angajează să furnizeze către OCDE 165.000 de euro pentru asistenţă tehnică în înfiinţarea unui centru de excelenţă pentru administraţia publică.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, acordul a fost semnat la Bucureşti, pe 14 decembrie 2022, şi la Paris, pe 5 ianuarie 2023. Acordul iniţial a fost semnat în septembrie 2022, iar actualizarea acestuia s-a făcut în vederea armonizării cu noul an bugetar.

” În cadrul acordului iniţial nu au fost efectuate plăţi către OCDE. Înfiinţarea acestui centru este un obiectiv asumat de România din PNRR care vizează reforma în administraţia publică prin promovarea şi coordonarea unei politici coerente de dezvoltare durabilă la toate nivelurile şi în toate sectoarele statului, cu accent pe transformare digitală şi creşterea relevanţei/utilizarea abordării ştiinţifice în politicile publice de dezvoltare durabilă. Potrivit acordului, SGG se angajează să furnizeze OCDE o contribuţie în valoare de 165.000 euro. Contribuţia se va plăti în conformitate cu următorul grafic: 70% la semnarea prezentului acord şi primirea facturii corespunzătoare de la OCDE şi 30% la finalizarea activităţilor şi rezultatelor din acord, respectiv la momentul livrării documentelor ce fac obiectul asistenţei tehnice şi primirii facturii corespunzătoare de la OCDE “, se arată în comunicat.

Durata acordului va înceta la 30 iunie 2023, mai precizează sursa citată.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (16/04/2026)

Neadoptare hotarari AGOA 16 aprilie 2026

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (16/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (16/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA din 20/21.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (16/04/2026)

Modificare componenta comitet consultativ din cadru Consiliului de Supraveghere