Update articol:

Turcia, Azerbaidjan, Georgia și Bulgaria au semnat un acord pentru dezvoltarea unui coridor regional de energie electrică; Proiectul ar urma să aibă o capacitate de 2.000–3.000 MW

Turcia, Azerbaidjan, Georgia și Bulgaria au semnat un acord pentru dezvoltarea unui coridor regional de energie electrică; Proiectul ar urma să aibă o capacitate de 2.000–3.000 MW
 - poza 1 Ministrul Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat referitor la acord: „Prin intermediul acestui proiect, pe care îl numim «TANAP-ul electricității», ne propunem să livrăm electricitate produsă din surse de energie curată către piețele europene prin ruta Azerbaidjan-Georgia-Turcia-Bulgaria. (Sursa foto Ministerul Energiei din Turcia)

Turcia, Azerbaidjan, Georgia și Bulgaria au semnat un acord de parteneriat strategic în domeniul energiei curate, care vizează dezvoltarea unui coridor regional pentru transportul energiei electrice din surse regenerabile către piețele europene, potrivit Ministerului Energiei din Azerbaidjan și agenției Anadolu.

Acordul a fost semnat marți, 10 noiembrie, la Antalya, în marja Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP31), de miniștrii energiei din Turcia, Azerbaidjan și Bulgaria, Alparslan Bayraktar, Parviz Shahbazov și Iva Petrova, precum și de vicepremierul și ministrul Economiei din Georgia, Mariam Kvrivishvili.

Proiectul, denumit Coridorul de Energie Verde Azerbaidjan–Georgia–Turcia–Bulgaria, urmărește dezvoltarea infrastructurii de interconectare, diversificarea rutelor de transport al electricității și creșterea securității energetice regionale.

Potrivit informațiilor prezentate de partea georgiană, coridorul ar urma să aibă o capacitate de transport de cel puțin 2.000–3.000 MW. Acordul prevede desemnarea operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din cele patru țări, care vor deveni acționari ai unei companii comune responsabile de dezvoltarea și implementarea proiectelor din cadrul coridorului.

Cooperarea va include extinderea infrastructurii transfrontaliere existente, dezvoltarea unor noi linii de transport al energiei electrice, integrarea rețelelor naționale și îmbunătățirea comunicațiilor prin fibră optică.

  • Ministrul turc al Energiei: Proiectul este „TANAP-ul electricității”

Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a comparat proiectul cu gazoductul transanatolian TANAP, prin care gazele naturale din Azerbaidjan sunt transportate prin Turcia către piețele europene.

„Prin acest proiect, pe care îl numim «TANAP-ul electricității», ne propunem să transportăm energia electrică produsă din surse curate către piețele europene, pe ruta Azerbaidjan–Georgia–Turcia–Bulgaria”, a declarat Bayraktar, potrivit Ministerului turc al Energiei.

Oficialul a subliniat că inițiativa va consolida legăturile energetice dintre cele patru state, va crea noi oportunități pentru comerțul cu energie curată și va contribui la securitatea aprovizionării cu energie a Europei.

La rândul său, ministrul azer al Energiei, Parviz Shahbazov, a declarat că proiectul va permite valorificarea potențialului de energie regenerabilă al Azerbaidjanului și va sprijini transformarea țării într-un centru interregional pentru comerțul cu electricitate.

* Cooperarea a început în 2024

Inițiativa a fost lansată în 2024, iar în aprilie 2025 cele patru țări au semnat, la Baku, un memorandum de înțelegere privind transportul și comerțul cu energie electrică verde.

Noul acord interguvernamental reprezintă o etapă suplimentară în dezvoltarea proiectului și stabilește cadrul de cooperare pentru realizarea infrastructurii necesare.

Coridorul ar urma să creeze o nouă rută de transport al energiei electrice între regiunea Caucazului de Sud și Uniunea Europeană, prin Turcia și Bulgaria, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare ale pieței europene.