Update articol:

Acord UE/Mercosur: Franţa îşi menţine opoziţia (Macron)

Macron

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat vineri că Parisul îşi va menţine opoziţia faţă de acordul comercial dintre UE şi Mercosur, în contextul în care Franţa urmează să preia preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene la începutul anului 2022, notează AFP, potrivit Agerpres.

Opoziţia preşedintelui francez are în vizor protecţia climatului şi a biodiversităţii.

“Franţa este împotriva Mercosur aşa cum este negociat în prezent şi vom rămâne foarte clar. Nu pentru că nu ne simţim confortabil cu prietenii noştri din Mercosur, ci pentru că, prin definiţie, acest acord, aşa cum a fost conceput şi gândit, nu poate fi compatibil cu agenda noastră climatică şi de biodiversitate”, a declarat el la Marsilia (sud), în faţa congresului mondial al Uniunii Internaţionale pentru conservarea naturii (IUCN).

 

“Nu îl putem încheia astăzi în acest fel”, a insistat Emmanuel Macron, susţinând că “politica noastră comercială trebuie să includă clauze oglindă pe plan climatic şi pe planul biodiversităţii”.

“Asta vreau ca preşedinţia franceză, alături de partenerii noştri, împreună cu Comisia, să poată realiza”, a continuat el: “Trebuie să reinventăm politicile noastre comerciale, astfel încât acestea să fie coerente cu politicile noastre climatice, cu politicile noastre privind biodiversitatea. Este o necesitate”.

Încheiat în iunie 2019 după douăzeci de ani de negocieri, acest acord de liber schimb cu cele patru ţări din Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay) a stârnit un val de critici în Europa, în special din partea sectorului agricol şi a ecologiştilor.

Negociat de Comisia Europeană în numele ţărilor din UE, tratatul nu va fi adoptat definitiv până când nu va fi ratificat de parlamentele tuturor statelor membre.

Dar unele ţări, printre care Franţa şi Germania, s-au arătat recalcitrante, îndoiindu-se în special de angajamentul Braziliei de a apăra mediul, pe fondul incendiilor tot mai dese din Amazonia.

BVBStiri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (22/09/2021)

Situatia inregistrarii la RC Bucuresti a hotararilor AGOA si AGEA din 10.09.2021

MECANICA FINA SA (MECE) (22/09/2021)

Completare Raport Anual 2020 - raport consolidat

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (22/09/2021)

Actualizarea componentei comitetelor consultative ale societatii

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (22/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/09/2021)

Completarea ordinii de zi a AGEA din 20/21.10.2021