Update articol:

Adaptarea vaccinului Pfizer la noile variante de COVID nu este “deocamdată” necesară

BioNTech_COVID-19 Pfizer Sursa foto: investors.biontech.de

Vaccinul anti-COVID-19 produs de laboratoarele Pfizer şi BioNTech nu trebuie “deocamdată” adaptat la noile variante de coronavirus în circulaţie, a dat asigurări luni în cadrul unei conferinţe de presă şeful BioNTech, Ugur Sahin, susţinând mai degrabă o “a treia doză” de vaccin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Este posibil ca în următoarele 6-12 luni să apară o variantă care necesită adaptarea vaccinului, însă deocamdată nu este cazul”, a spus Ugur Sahin.

“Luarea unei decizii acum s-ar putea dovedi a fi greşită, dacă în trei sau şase luni va domina o altă variantă”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar trebui luată numai dacă “vaccinul existent nu este eficient sau nu este optim”.

“Pentru moment, ştim că un rapel cu formula de bază este suficient”, a spus Ugur Sahin.

Ca urmare, “cea mai bună abordare pentru a face faţă acestei situaţii este de a continua cu o doză de rapel” pentru a creşte imunitatea oferită de vaccin, a adăugat el.

Pfizer şi BioNTech au menţionat, de asemenea, la începutul lunii iulie “rezultate încurajatoare” ale studiilor pentru o a treia doză şi intenţionează să solicite autorizaţia pentru administrarea unei a treia doze de vaccin în Statele Unite şi Europa.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026