Update articol:

ADR a luat măsuri pentru creşterea imediată a capacităţii de validare a identităţilor digitale prin ROeID

ADR a luat măsuri pentru creşterea imediată a capacităţii de validare a identităţilor digitale prin ROeID
 - poza 1

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunţat, joi, că a luat măsuri pentru creşterea imediată a capacităţii de validare a identităţilor digitale prin ROeID, în contextul creşterii semnificative a numărului de solicitări.

Decizia a fost luată în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la dificultăţile de înrolare în platforma informatică e-SănătateaMea.

În prezent, aproximativ 25.000 de cereri de validare a identităţilor digitale se află în aşteptare, în condiţiile unui flux mediu de aproximativ 10.000 de solicitări noi pe zi. Pentru reducerea rapidă a volumului restant, ADR dispune în acest moment de 40 de persoane instruite pentru validare, iar începând de miercuri a fost demarată instruirea a încă 19 angajaţi, în parteneriat cu Institutul Naţional de Criminalistică.

ADR precizează că instruirea durează două zile.

Odată cu operaţionalizarea echipei extinse de 59 de persoane, estimarea actuală este că volumul restant poate fi soluţionat în aproximativ o săptămână, în condiţiile menţinerii fluxului actual de solicitări.

Potrivit Autorităţii, procesul actual de validare se desfăşoară preponderent manual şi presupune verificări riguroase pentru prevenirea tentativelor de fraudă, impersonare sau alterare a identităţii. Personalul ADR implicat în acest proces beneficiază de instruire specializată.

Pe termen mediu, obiectivul ADR este operaţionalizarea validării automatizate aferente nivelului de asigurare HIGH. În acest sens, sunt în desfăşurare etapele necesare de audit şi validare a procedurilor în cadrul Reţelei de Cooperare eIDAS de la nivelul Comisiei Europene, care se vor finaliza în decursul lunii octombrie, 2026.

Din acel moment, sistemul ROeID va prelua, analiza şi soluţiona automatizat solicitările de înrolare.

După reducerea volumului restant, ADR estimează că o echipă de aproximativ 40 de persoane va putea procesa între 10.000 şi 15.000 de cereri pe zi, capacitate care permite gestionarea fluxului curent şi prevenirea acumulării unei noi cozi semnificative, anterior activării validării automatizate.

Autoritatea pentru Digitalizarea României continuă să monitorizeze permanent volumul solicitărilor şi capacitatea de procesare, cu obiectivul de a asigura accesul rapid, sigur şi sustenabil la identitatea digitală ROeID.

În paralel, lucrează la trecerea la validarea automatizată, astfel încât ROeID să poată răspunde sustenabil unui volum ridicat de solicitări.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (03/09/2026)

Schimbarea sediului social al Companiei

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (03/09/2026)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/09/2026)

Vanzarea participatiei detinute in AROBS Polska

SANTIERUL NAVAL ORSOVA S.A. (SNO) (03/09/2026)

Suspendarea autorizatiei de mediu la Sucursala Agigea