Update articol:

Adrian Vascu, Senior Partner Veridio : Dependența de IT(iști)

 

Tehnologia este parte din rutina zilnică. Avem acces, putem genera și transmite instant informații de oriunde și către oriunde. Internetul și aplicațiile mobile ne oferă comoditate, rapiditate și eficiență. Dar mai important decât toate acestea – internetul și aplicațiile mobile fac mult mai accesibile servicii și produse pentru marea masă de consumatori, lucruri care în urmă cu doar 15-30 de ani erau rezervate unei minorități marginale. Însă care este prețul pe care îl plătim pentru toate aceste avantaje și beneficii?

Ne trezește alerta de pe telefonul deștept, ne verificăm corespondența depozitată în nori, temperatura și lumina urmează configurările din aplicație, deschidem calendarul care știe ce avem de făcut, ținem legătura cu prietenii pe rețelele de socializare, activăm alarma casei de pe mobil. Circulăm în oraș cu Uber, facem cumpărăturile online, plătim cu Revolut, totul e livrat acasă. Ascultăm muzică pe Spotify la boxe fără fir și ne relaxăm citind pe Kindle cărțile din biblioteca noastră online. Când plecăm din oraș ne bazăm pe Waze și ne găsim cazare pe Booking. Când nu mai avem loc pentru noi date, cumpărăm sau închiriem real-estate digital.

Mușchii care memorau zile de naștere sau numere de telefon sau care făceau calcule matematice chiar și fără hârtie, s-au atrofiat. Ceasurile au devenit bijuterii sau obiecte pentru decor. Nu mai avem instrumente sau canale analogice, offline sau off-the-grid. Când întârziem nu e panică, dăm un mesaj și am rezolvat. Nu mai avem agende, avem liste cu preferatele noastre pe diferite platforme. Nu mai avem albume foto, discuri de muzică sau dosare, ci avem sute de GB de memorie unde depozităm toate aceste date. În mașină nu mai ținem hărți, ci ne asigurăm că avem încărcătoare și display-uri pentru ecrane digitale. În portofel nu mai avem numerar, ci carduri, sau doar telefoane deștepte ticsite cu aplicații deștepte.

Facem totul mai bine, mai repede, mai ieftin. Însă, pentru a câștiga aceste lucruri, am cedat controlul asupra tuturor acestor detalii din viața noastră. Suntem dependenți de tehnologie și de cei care o produc – de voința, competența, seriozitatea și moralitatea lor. Suntem utilizatori, nu înțelegem tehnologia, abia reușim s-o folosim. Și pentru toată această tehnologie avem nevoie de electricitate, internet, spațiu de depozitare și tot felul de tipuri de hardware și software.

Ce s-ar întâmpla dacă, măcar pentru o zi, nu ne-am putea conecta la toate datele noastre? Am putea funcționa? Pentru cât timp? Cu ce pierderi?

Dacă într-o zi aplicația preferată, sau chiar aplicatia noastra personala, nu mai este compatibilă cu telefonul sau tableta noastră? Suntem obligați să cumpărăm alte dispozitive. Dacă se termină cartușul imprimantei și software-ul refuză să accepte noile cartușe? Trebuie să cumpărăm o nouă imprimată. Dacă programele calculatorului de bord ale mașinii noastre nu mai sunt actualizate de producător? Trebuie să cumpărăm o mașină nouă?

Dar dacă IT-istul care ne-a făcut website-ul sau care ne-a configurat serverul decide să nu ne mai răspundă la telefon? Dacă firma la care ne țineam toate datele nu își face treaba cum trebuie și, printr-o breșă de securitate, toate informațiile private devin publice sau sunt pierdute pentru totdeauna?

Tehnologia ne este atât de utilă, și s-a insinuat atât de adânc în viața noastră, încât i-am devenit capitivi și nu ne-am pregătit planuri de siguranță pentru absența ei.

Dacă avem o inundație, contractăm un instalator. Știm exact ce îi cerem, unde, cât și cum va lucra, dar și cum va arăta lucrarea finală. Dacă își face treaba bine, inundația se oprește, totul funcționează ok. Dacă nu, deducem că a fost neserios. Chemăm altul și o luăm de la capăt. Chiar dacă nu suntem instalatori, rezultatele sunt evidente, le vedem.

În cazul tehnologiei lucrurile sunt puțin diferite. Nu știm ce să cerem, știm ce vrem să facem cu ea. Nu știm unde, cum și cât va lucra, nici cum să ne dăm seama dacă și-a făcut treaba bine sau nu. Nu știm dacă a făcut o aplicație, un website sau un program bun sau slab, dacă a securizat datele sau nu. Nu putem chema alt programator, căci cei mai mulți vor refuza să continue ceva deja existent, vor dori să facă altceva, să folosească altă platformă, alte aplicații, alte servere, alte aparate, altă tehnologie.

În plus, programatorii sunt insuficienți, mereu au mai multe proiecte decât pot duce și prin urmare motivarea lor de a face lucrurile temeinic este foarte scăzută. Cererea pentru abilitățile lor este în creștere, însă formarea resursei umane calificată nu pare să țină pasul cu nevoile pieței.

Ce-i drept, probabil că noua generație este mult mai bine pregătită să gestioneze relația cu tehnologia și programatorii – prin simplul fapt că s-au născut înconjurați de această lume digitalizată. Însă sistemul educațional este complet nepregătit pentru a forma competențele necesare – limbaje de programare non-tehnică (scratch), web & app design, noțiuni de securizare a datelor, dar și lucruri precum gândire critică, capacitate de sinteză, integrarea moralității și eticii în tehnologie și utilizarea ei.

Dar ce facem noi, părinții lor, între timp? Cum ne putem apăra de reaua intenție a producătorilor care ne șantajează prin software să cumpărăm modele mai noi de hardware? Cum ne putem proteja real-estate-ul digital de programatori delăsători și neprofesioniști?

Astăzi poate că încă nu este pregnant acest fenomen. Îmi permit însă să anticipez această „criză” dacă nu vor apărea la timp remediile necesare. Soluțiile pot veni tot de la specialiștii din domeniu. Să mai punem deci la îndoială dependența de IT (iști)? 

Bineînțeles, la rândul lor, companiile și programatorii au propriile lor nemulțumiri – că nu știm să folosim tehnologia la adevărata valoare, că avem pretenții prea mari pentru bugetul disponibil, că nu înțelegem câtă muncă e în spatele unui buton, că le cerem prea multe modificări și termene de finalizare imposibile. Toate sunt observații legitime în anumite cazuri. Însă noi suntem utilizatori, nu specialiști. Și cererea ar trebui să modeleze oferta, nu invers. În momentul în care folosești deficitul specialiștilor ca pretext pentru servicii și produse nesatisfăcătoare, tocmai ai creat o nouă cerere – aceea de a găsi alternativă.

Piața nu le rezolvă pe toate, doar pe cele mai multe, este doar o chestiune de timp. La fel cum noi suntem astăzi la discreția tehnologiei și specialiștilor ei, în 15-20 ani inteligența artificială ar putea compensa deficitul programatorilor la nivel global pe segmentul companiilor medii și mari. În cazul companiilor mici și consumatorilor de rând – alfabetizarea digitală asistată de instrumente non-tehnice precum Scratch vor oferi copiilor noștri autonomia necesară pentru a-și putea gestiona viața fără dependența de un specialist.

Până atunci însă, va trebui să ne descurcăm cumva!

Autor: Adrian Vascu, partener Veridio