România are nevoie de 30 de milioane de euro anual pentru promovare turistică, iar suma aceasta ar putea veni de la turiști prin introducerea unei taxe de un euro pe noaptea de cazare și nu de la bugetul de stat, a declarat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, potrivit Agerpres.
‘Am spus-o clar: ne trebuie 30 de milioane de euro anual și când spun asta nu spun să ne vină de undeva de la bugetul de stat, pentru că nu au venit niciodată în 35 de ani. Ar trebui să fie un proiect de 150 de milioane (euro n.r.) pe 5 ani, ca să ajungem la niște cifre cheie. Am dat și o soluție. Este simplă. A descoperit-o lumea, nu am descoperit-o noi și am descoperit-o în proiecte comune cu Comisia Europeană și cu OCDE. Un euro pe noaptea de cazare, la 30 de milioane de nopți, se adună 30 de milioane de euro la nivel de stat. Dacă îi luăm de la turist, turistul nu zice ce-ai făcut cu acel euro de la mine? E învățat să plătească 8 euro – 9 euro în capitalele și în orașele turistice internaționale. Nu o să putem să luăm de la buget banii ăștia, avem treabă cu înarmarea, avem treabă cu construcția de autostrăzi, nu avem de unde’, a precizat Adrian Voican.
El a adăugat că nici suprataxarea operatorului privat nu mai este o soluție, pentru că acesta ‘e cocoșat deja, nici nu mai are pe unde să scoată cămașa’, iar cea mai bună soluție este de a decupla cât se poate de mult banii pentru promovare de semnătura politică.
‘Nu putem nici să mai punem suprataxe pe operatorul privat, că e cocoșat deja, nici nu mai are pe unde să scoată cămașa. Statul ca să facă rost de mai mulți bani tot a împins salariul minim în sus. (…) Pur și simplu degeaba am recuperat cifrele ca număr de turiști din 2019, pentru că nu reușim să creștem atât de repede veniturile cât să facem față la creșterea de cheltuieli. E chinuială în domeniul turismului, nu e feerie. Și atunci, singura sursă, și nu că suntem noi deștepți, am stat de vorbă și cu cei din alte țări, mult mai deștepți decât noi, care au încercat să facă promovare și au spus: decuplați cât puteți banii pentru promovare de semnătura politică. Nu pot să declupez de tot, dar nici nu trebuie să stea într-un pix politic, pentru că la un moment dat apare o nevoie suplimentară, o grevă a profesorilor sau a doctorilor sau o problemă de armată și dintr-o singură semnătură au zburat, iar la nivel județean sau local se schimbă des partidele. Asta este situația. Dacă o Organizație de Management al Destinației (OMD) sau o asociație de promovare a fost foarte bine pe vremea unei anumite conduceri politice, vezi Constanța, cum au venit adversarii politici au ras tot ce au putut și au desființat și sistemele de promovare. Ideea e cât mai decuplat, cât mai neutru și cât se poate să vină acel euro de la fiecare turist, iar România ar avea mâine 30 de milioane de euro. Trebuie să se pună doar în Codul fiscal’, a explicat vicepreședintele ANAT și președinte al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.
Pe de altă parte, Voican a menționat că prezența internațională a României s-a îmbunătățit de la an la an, ‘este un pic mai bună dacă ne comparăm cu 180-190 de țări care sunt prezente numai la târgurile de la Londra sau la Berlin’.
‘Trebuie să recunoaștem că prezența internațională a României s-a îmbunătățit de la an la an, este un pic mai bună dacă ne comparăm cu 180-190 de țări care sunt prezente numai la târgurile de la Londra sau de la Berlin. Albania a fost țară gazdă anul acesta la Berlin. Și probabil că tot bugetul României de 4 milioane de euro este împărțit pe șapte țări țintă-sursă. Eventual pe 190 de țări din lumea asta, pe digital, pe evenimente, pe târguri, pe materiale, sunt firimituri la nivel de bani. Ați văzut, Bucureștiul reușește să strângă 5 milioane de euro, un oraș ca Mangalia Sud strânge și el 1 – 2 milioane de euro, pentru că are o salbă de șase stațiuni de interes național. România nu poate să facă nimic fără vreo 30 de milioane de euro, dar nimic. Albania a avut 4 milioane de euro, probabil doar ca să fie prezentată la Berlin și să fie țară gazdă (…)’, a adăugat reprezentantul ANAT.
În opinia sa, turismul și industria ospitalității reprezintă cel mai cel mai mare angajator din lume, după stat, iar România trebuie să fie acolo unde este potențialul.
‘Eu nu spun asta ca să vedem cât suntem noi de mici, de neputincioși, ci ca să știm cum se joacă la mesele mari. 1,4 miliarde de oameni circulă pe lumea asta în afara țărilor, în vacanță, să ne dăm seama că turismul este cel mai mare angajator din lume, 10% în afară de stat. Statul este pe primul loc peste tot în lume, dar pe locul doi e turismul, industria ospitalității. Deci acolo ar trebui să fim și acolo este și potențialul. Nu ne uităm cât suntem de mici, ne uităm ce potențial risipim, mai ales că nu ne ies banii la buget și sunt atât de ușor de adus’, a mai spus Adrian Voican.
De asemenea, el a arătat că România are 1% din nopțile de cazare ale Europei, respectiv 30 de milioane de nopți, însă Europa are 3 miliarde, iar acești turiști cheltuiesc ușor banii pe vacanțe.
‘Oamenii aceia cheltuiesc ușor banii pe vacanțe, se duc în două-trei-patru vacanțe și n-au un buget de 2.600 lei cât avem noi când mergem în România. Au un buget de două, de trei, de 4.000 de euro, pe care îi cheltuiesc de două-trei ori pe an. Sunt bani mulți, păcat să nu-i aducem în țară. Știm că e petrol acolo, nu știm să săpăm și nu știm să-l valorificăm. Avem câteva lucruri de îmbunătățit’, a atras atenția vicepreședinte APDT Prahova.
La rândul ei, Camelia Tărniceru, șef serviciu în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a anunțat că România va participa anul acesta la 14 târguri de turism, suma alocată de minister în acest sens fiind de 10 milioane de lei.
‘Anul acesta târgurile la care ne-am propus să participăm, bineînțeles împreună cu industria, și care au fost aprobate în Consiliul Consultativ sunt în valoare de 10 milioane lei, bani care sunt alocați, iar lista acestora se afla pe site-ul instituției. România va participa anul acesta la 14 târguri. Târgurile nu sunt singura soluție. Am făcut și anul trecut campanii de promovare în Franța, în Germania pe timpul campionatului, am făcut în Londra și în Varșovia, pe patru piețe. Le vom discuta în Consiliul Consultativ și normal că vrem să revenim pe unele piețe și să intrăm și pe altele’, a transmis consilierul MEDAT.
În 2025, bugetul total pentru promovarea României este de 4 milioane de euro, din care două milioane de euro reprezintă suma pentru participarea la târgurile internaționale, în timp ce anul trecut a depășit 4,4 milioane de euro.
‘Am solicitat mai mult decât anul trecut, dar atât ne-a dat Ministerul Finanțelor’, a mai spus ea.
Cei doi oficiali au participat la conferința de presă organizată marți, la Sinaia, în cadrul unui eveniment de promovare pentru specialiști dedicat stațiunilor montane ‘Redescoperă Valea Prahovei’.
Evenimentul de promovare este organizat de ANAT, în parteneriat cu APDT Prahova și cu Organizația Patronală de Turism Poiana Brașov.
Traseul acoperă principalele localități din zona Valea Prahovei și Brașov, incluzând Sinaia, Bușteni, Predeal, Brașov, Poiana Brașov, Bran, Moieciu, Fundata, Azuga, Câmpina și Poiana Câmpina.