Update articol:

AEP: DNA a solicitat punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de S.O.S. România la europarlamentare

dna

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită vineri o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie.

Totodată, AEP arată că documentele solicitate urmează să fie depuse în cursul zilei de vineri, neavând loc nicio percheziţie la sediul Biroului Electoral Central sau la sediul Autorităţii Electorale Permanente.

”Având în vedere informaţiile eronate apărute în spaţiul public şi pentru corecta informare a opiniei publice, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face următoarele precizări: Ca urmare a încetării activităţii Biroului Electoral Central pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, întreaga arhivă de documente a fost arhivată la Autoritatea Electorală Permanentă. Menţionăm că vineri, 13 decembrie 2024, a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din data de 09.06.2024. Mai arătăm că documentele solicitate urmează să fie depuse în cursul zilei de vineri, 13 decembrie 2024, neavând loc nicio percheziţie la sediul Biroului Electoral Central sau la sediul Autorităţii Electorale Permanente”, precizează AEP, într-un comunicat.

BVB | Știri BVB
OIL TERMINAL S.A. (OIL) (19/08/2026)

Informare cu privire la declansarea conflictului colectiv de munca

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/08/2026)

Hotarari AGEA din data de 19 august 2026