Update articol:

Afganistan: Premierul britanic Boris Johnson a promis sprijin pentru refugiaţi

Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a promis miercuri că le va oferi o primire ”călduroasă” miilor de refugiaţi afgani care au ajuns în Regatul Unit, după ce a fost criticat pentru gestionarea evacuărilor din Afganistan, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul britanic a anunţat că afganii care au lucrat pentru Regatul Unit în ţara lor şi au fost evacuaţi vor beneficia de drepturi de şedere pe termen nelimitat, ceea ce le va oferi dreptul de a lucra şi a cere, eventual, cetăţenie britanică. Aceştia vor beneficia de un acces gratuit la asistenţă medicală, lecţii de limba engleză şi burse universitare în cadrul unei operaţiuni guvernamentale numite ”Primire călduroasă”.

“Avem o datorie uriaşă faţă de cei care au lucrat cu forţele armate în Afganistan şi sunt hotărât să le ofer acestora şi familiilor lor sprijinul de care au nevoie pentru a-şi reconstrui viaţa aici în Regatul Unit”, a declarat Boris Johnson, potrivit unui comunicat.

Regatul Unit a evacuat peste 15.000 de persoane din Afganistan din 13 august, dintre care peste 8.000 sunt afgani care au fost angajaţi în ţara lor de Regatul Unit. Dar guvernul britanic se confruntă cu numeroase critici pentru această operaţiune de evacuare finalizată sâmbătă.

Vineri, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a estimat că până la 150 de cetăţeni britanici şi între 800 şi 1.100 de afgani nu vor putea fi evacuaţi.

BVBStiri BVB

CONTED SA (CNTE) (17/09/2021)

Hotarari AGA E 17 Septembrie 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (17/09/2021)

Actionari cu drept de vot suspendat in AGOA si AGEA - 20/21.09.2021

EB WTI INDEX 0,10 (EBWTI1) (17/09/2021)

Notificare Erste Group Bank AG referitoare modificare multiplicator - 0.03807