Centrala nucleară de la Barakah, în Emiratele Arabe Unite, a fost “ţintită în mod deliberat” luna trecută de persoane care încercau să provoace un incident major, a declarat marţi directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, notează AFP, potrivit Agerpres.
Atacul cu dronă din 17 mai împotriva unei instalaţii electrice a centralei ar fi putut provoca oprirea reactorului, un scenariu “extrem de grav”, a declarat Rafael Grossi jurnaliştilor la Abu Dhabi după o vizită la centrala de la Barakah.
Lovitura ar fi putut “să ducă la oprirea reactorului din cauza pierderii alimentării externe cu energie electrică”, a continuat el.
“Acest lucru înseamnă că persoanele din spatele acestui atac ştiau exact ce fac. Este extrem de grav”, a subliniat directorul general.
El a precizat că a convocat o sesiune specială a Consiliului Guvernatorilor agenţiei şi că aceasta oferă asistenţă tehnică celor din Abu Dhabi.
Construită de un consorţiu sud-coreean condus de furnizorul de energie Kepco, centrala de la Barakah, intrată în funcţiune în 2020, acoperă până la 25% din necesarul de electricitate al Emiratelor.
Emiratele Arabe Unite au atribuit acest atac unor miliţii irakiene pro-iraniene.
Incidentul a avut loc după câteva săptămâni de atacuri cu drone şi rachete iraniene în timpul războiului din Orientul Mijlociu, declanşat pe 28 februarie de o ofensivă israeliano-americană împotriva Iranului.
De la începutul conflictului, Emiratele au fost ţinta a peste 2.800 de rachete şi drone, suportând cea mai mare parte a represaliilor iraniene în rândul monarhiilor din Golf.
“Mai multe ţări din regiune au îngrijorări serioase”, a declarat ulterior pentru AFP directorul general al AIEA. El a indicat că a vizitat anterior Kuweitul, Qatarul şi că se va deplasa apoi în Arabia Saudită.
În opinia sa, “cel mai rău scenariu” ar fi ca un atac să lovească direct centrala de la Barakah sau pe cea de la Bushehr din Iran, de asemenea vizată în timpul conflictului, existând riscul unei scurgeri de materiale radioactive.