Update articol:

S&P: Deficitul fiscal al României ar putea să depășească 10% din PIB în 2021, odată cu majorarea pensiilor cu 40%

S&P se așteaptă ca guvernul român să întârzie creșterea pensiilor cu 40%

S&P Global Ratings se așteaptă ca, odată cu creșterea pensiilor cu 40% – și cu alte măsuri expansive – deficitul fiscal al României să depășească 10% din PIB în 2021 și să rămână aproape de acest nivel în următorii doi ani. Agenția continuă: “Datoria netă a României față de PIB ar crește rapid pentru a depăși 60% din PIB în 2023, comparativ cu așteptările noastre actuale de 45%. În mod similar, cheltuielile cu dobânzile raportate la veniturile totale ale guvernului ar crește în mod substanțial pe fondul creșterii nevoilor de finanțare pe termen scurt și presupunând creșterea costurilor de finanțare”.

S&P Global Ratings se așteaptă ca guvernul României să făcă tot posibilul pentru a întârzia aplicarea majorării cu 40% a pensiilor aprobată recent de parlament, potrivit raportului de astăzi: “Așteptările noastre de bază sunt ca guvernul, care se opune puternic creșterii de 40%, sa folosească toate instrumentele de care dispune pentru a contesta măsura sau a o tempera. Credem că este probabil ca guvernul să încerce să întârzie orice creștere în încercarea de a permite alegerilor, programate pentru 6 decembrie, să-i ofere bazele parlamentare pentru a întoarce măsura de creștere a pensiilor. Timingul este esențial, având în vedere deciziile anterioare ale Curții Constituționale a României care interziceau reducerea nivelurilor de pensie după ce acestea au fost plătite”.

Perspectivele negative ale S&P asupra României subliniază că dezechilibrele fiscale și externe ar putea rămâne ridicate pentru mai mult timp decât anticipa agenția, rezultând o datorie publică și externă mai mari sau costuri mai mari cu dobânzile decât erau prognozate. Potrivit S&P, o astfel de creșterea considerabilă a cheltuielilor permanente, dacă ar fi implementată, ar fi atât în detrimentul performanței fiscale, cât și externe a României și ar determina probabil o corecție bugetară dezordonată cu repercusiuni asupra revenirii fragile a economiei după COVID-19.

S&P are programată revizuirea ratingul de credit al României pe 4 decembrie.

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (29/10/2020)

Modificare Convocare AGAE 12/13.11.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/10/2020)

Comunicat - Indicatori operationali-cheie T3 2020

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/10/2020)

Raport privind rezultatele operationale cheie 9 luni 2020