Update articol:

Alin Iacob, AURSF: Posibila taxă pe tranzacțiile făcute de consumatori prin bănci nu are nicio logică și niciun fundament economic

Alin Iacob, presedintele AURSF Alin Iacob, presedintele AURSF

Posibila taxă pe tranzacțiile făcute de consumatori prin bănci nu are nicio logică și niciun fundament economic, a transmis Alin Iacob, președintele AURSF-Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare.

Acesta opinează: “Înțeleg că s-au găsit niște deștepți în grupul de lucru de la Cotroceni, care au venit cu o propunere abracadabrantă, pentru a salva situația disperată a deficitului bugetar.

Mintea creață a unor participanți a propus, nici mai mult, nici mai puțin, instituirea unei taxe pe tranzacțiile făcute de consumatori prin bănci.

Plătești factura de utilități sau faci orice fel de transfer bancar, hop vine și statul să îți ia 1 leu sau 3 lei, în funcție de sumă.

Această posibilă taxă nu are nicio logică și niciun fundament economic, afectându-i tocmai pe cei care folosesc serviciile bancare, în contextul în care oricum avem cel mai redus procent al intermedierii financiare din UE.

Măi, specialiștilor, nu mai bine găsiți voi o cale de eliminare a pensiilor speciale și a celor de serviciu, de zeci de ori mai mari decât pensia medie a românului simplu și acordate de la 45 de ani, nu mai bine restructurați sinecurile în care v-ați plasat apropiații, nu mai bine stopați risipa nesimțită de bani publici prin investiții megalomanice în stadioane de multe zeci de milioane de euro bucata și în locuri de parcare cu preț de apartament?”

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie