Update articol:

Americanii de la J.C. Flowers & Co şi BERD au cumpărat Piraeus Bank România

  • BERD achiziționează o participație de 19%, Fondul de Investiții J.C. Flowers & Co. cumpără 76,1% din acțiuni, iar conducerea băncii va deține 4,9%

J.C. Flowers & Co. și BERD au finalizat achiziția sucursalei românești a Piraeus Bank într-o acțiune de consolidare a sectorului bancar românesc, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
BERD achiziționează o cotă de 19%, în timp ce J.C. Flowers & Co. cumpără 76,1% din acțiuni, aceasta fiind prima investiție a fondului american în România. Restul de 4,9% din acțiuni vor fi achiziționate de conducerea băncii.
Banca mamă, Piraeus Bank Group, una dintre cele patru bănci sistemice din Grecia, renunță la investițiile străine și vinde activele internaționale (non-core assets), ca parte a unei transformări cuprinzătoare a sectorului financiar grecesc, așa cum a fost convenită cu Comisia Europeană, mai precizează banca.

În România, Piraeus Bank are peste 300.000 de clienți şi o rețea de 100 de sucursale și agenții, cu peste 1.200 de angajați.
Conform informaţiilor transmise de bancă, noii acționari vor contribui cu resurse financiare și organizaționale, necesare extinderii operațiunilor băncii și a cotei sale de piață.
Până în prezent, în România, BERD a investit aproape 8 miliarde de euro în peste 400 de proiecte. Doar anul trecut, BERD a investit 550 de milioane de euro în România. 93% din această finanțare a fost direcționată către sectorul privat.
J.C. Flowers & Co. este unul dintre liderii domeniului de private equity, dedicat investițiilor globale în industria serviciilor financiare. Fondat în 1998, J.C. Flowers & Co. a investit peste 15 miliarde de dolari în 53 de companii de portofoliu din 18 țări, într-o varietate de subsectoare ale industriei financiare, ce includ domeniul bancar, asigurări, reasigurări, servicii financiare specializate și servicii de management al activelor. J.C. Flowers & Co. gestionează active de aproximativ 6 miliarde de dolari și are birouri în New York și Londra.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (23/05/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in T1 2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (23/05/2025)

Constituirea Consiliului de Administratie ca organ de conducere in urma AGA

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/05/2025)

Autorizarea modificarii Actului Constitutiv

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (23/05/2025)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018

CARBOCHIM S.A. (CBC) (23/05/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014