Potrivit sursei citate, Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.
Declaraţia unică se depune şi de persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ce realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligaţia declarării veniturilor şi depunerii declaraţiei.
Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel: prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată; în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
Contribuabilii care nu deţin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităţilor fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operaţiuni: înregistrarea în cadrul serviciului Spaţiul Privat Virtual; completarea Declaraţiei Unice; depunerea Declaraţiei Unice.
Lista sediilor unităţilor fiscale în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăseşte pe portalul www.anaf.ro, la secţiunea Asistenţă contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.
De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin şi funcţionarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare şi asistenţă pentru depunerea Declaraţiei unice.