Update articol:

ANALIZĂ Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei: SKYCEPTOR – OPORTUNITATE INDUSTRIALĂ, MIZĂ STRATEGICĂ ȘI CONDIȚII PENTRU RELANSARE

ANALIZĂ Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei: SKYCEPTOR – OPORTUNITATE INDUSTRIALĂ, MIZĂ STRATEGICĂ ȘI CONDIȚII PENTRU RELANSARE
 - poza 1
  • De la reluarea unui proiect blocat la construirea unei capacități industriale naționale durabile

  1. Context și oportunitate strategică

Reluarea, în noiembrie 2026, a discuțiilor dintre autoritățile române și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems privind proiectul SkyCeptor redeschide o oportunitate industrială și militară importantă pentru România.

Potrivit declarațiilor publice ale lui Ștefan-Radu Oprea, au fost reluate discuțiile cu Rafael, fiind convenită organizarea unei întâlniri trilaterale Rafael–RTX–România, în vederea repornirii proiectului. Inițiativa privește dezvoltarea și fabricarea în România, la Electromecanica Ploiești, a unui interceptor destinat completării capabilităților de apărare antiaeriană și antirachetă asociate sistemelor Patriot.

Proiectul are o istorie care începe în 2022, când Romarm a încheiat un memorandum cu Raytheon (actualmente RTX), reînnoit ulterior în 2023. Deși au existat angajamente privind investițiile și cooperarea industrială, proiectul nu a ajuns la etapa de producție. Reluarea discuțiilor trebuie privită, așadar, nu ca o simplă continuare administrativă, ci ca o posibilitate de reevaluare a întregului concept industrial, financiar și instituțional.

Miza depășește fabricarea unui anumit tip de interceptor. România are interesul strategic de a trece de la statutul de utilizator al unor sisteme performante de apărare la cel de participant relevant la lanțurile internaționale de producție, mentenanță și dezvoltare tehnologică.

Discuțiile recente ale președintelui României, Nicușor Dan, cu numărul doi din Pentagon, dl Elbridge Colby – Subsecretar al Apărării al SUA pentru Politica de Apărare,   privind menținerea prezenței forțelor armate ale SUA în România, constituie o coincidență favorabilă unei asemenea acțiuni.

  1. SkyCeptor – caracteristici și relevanță operațională

SkyCeptor este o variantă derivată din interceptorul Stunner, dezvoltat în cadrul cooperării dintre Rafael și RTX pentru sistemul israelian David’s Sling. Este conceput pentru interceptarea unor amenințări aeriene și balistice, inclusiv rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune și rachete de croazieră, iar tehnologia de interceptare de tip hit-to-kill urmărește distrugerea țintei prin impact direct, fără utilizarea unui focos exploziv convențional.

Un avantaj comercial important și actual îl reprezintă costul estimat, semnificativ inferior celui al unor interceptori de tip hit-to-kill din categoria considerată superioară. Din perspectiva României, SkyCeptor ar putea contribui la diversificarea și completarea mijloacelor de interceptare și la optimizarea costurilor de angajare a unor amenințări diversificate, în cadrul unei arhitecturi de apărare antiaeriană stratificate.

Trebuie însă subliniat că SkyCeptor nu este echivalentul PAC-3 MSE și nici nu trebuie considerat automat un înlocuitor direct al acestuia. Compatibilitatea cu configurațiile Patriot, integrarea în sistemele de comandă și control, certificarea și validarea operațională trebuie stabilite explicit prin cooperarea tehnică dintre Rafael și RTX.

Prin urmare, valoarea proiectului trebuie evaluată atât prin performanțele interceptorului, cât și prin condițiile concrete în care acesta poate fi integrat în arhitectura de apărare a României.

  1. România și potențialul industrial existent

Analiza anterioară a CSÎA, „România și lanțul industrial Patriot: active, limite și oportunități strategice” (iulie 2026), a identificat trei posibile repere industriale importante:

– Aerostar Bacău – furnizor certificat în lanțul internațional de aprovizionare Raytheon, cu experiență în fabricarea unor componente mecanice destinate structurii radarului Patriot. Reprezintă un precedent funcțional al cooperării industriale româno-americane.

– Romaero – companie implicată în furnizarea unor componente pentru sistemele Patriot, ale cărei posibilități de extindere a cooperării necesită o evaluare mai detaliată.

– Electromecanica Ploiești – principalul activ industrial asociat proiectului SkyCeptor. Deși proiectul a stagnat, relația cu partenerii externi și planul de investiții discutat anterior, estimat la 40–60 de milioane de euro, reprezintă elemente care justifică reevaluarea capacității de relansare.

Nu trebuie însă confundată existența unui memorandum sau a unui plan de investiții cu existența unei capacități industriale operaționale. Relansarea presupune verificarea infrastructurii, a echipamentelor, a personalului specializat, a certificărilor, a finanțării și a documentației tehnologice.

Evident, în timpul identificării membrilor viitorului consorțiu industrial pot apărea noi propuneri, care trebuie analizate și adoptate de la caz la caz.

O atenție deosebită trebuie acordată delimitării între componentele fabricate în România, componentele importate și operațiunile de asamblare finală. Obiectivul industrial nu trebuie să se limiteze la asamblarea unor subansamble furnizate integral din exterior. Majoritatea subansamblurilor se pot dezvolta și fabrica în Romania și în țări UE.

ANALIZĂ Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei: SKYCEPTOR – OPORTUNITATE INDUSTRIALĂ, MIZĂ STRATEGICĂ ȘI CONDIȚII PENTRU RELANSARE
 - poza 2

  1. Contextul internațional – competiție și oportunități

Relansarea SkyCeptor are loc într-un moment în care industria europeană și transatlantică de apărare încearcă să răspundă unei cereri crescute de interceptori și muniții. Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu au dus la o penurie acută de interceptori din clasa respectivă și la suprasolicitarea pe termen lung a capacităților de producție consacrate.

4.1. Polonia – exemplu de integrare industrială

Polonia, cu toate că are contractate un număr mai mic de sisteme decât România, a obținut rezultate concrete în dezvoltarea cooperării industriale pentru sistemele Patriot. În mai 2026, L3Harris a emis către compania poloneză WZE o comandă pentru producerea unor motoare de control al atitudinii (ACM), destinate interceptorilor PAC-3. Producția presupune echipamente specializate, instruire tehnologică și verificarea capacității industriale.

În octombrie 2026, Polonia a fost selectată și pentru găzduirea unui centru european de mentenanță PAC-3, cu o investiție estimată la aproximativ 253 de milioane USD.

Aceste evoluții demonstrează că participarea industrială la programele Patriot poate depăși furnizarea unor componente mecanice și poate evolua spre capacități specializate de producție și mentenanță. România trebuie să valorifice această lecție, știut fiind că este cel mai important deținător de sisteme Patriot de pe flancul estic al NATO și un potențial mare consumator de interceptori, fără a confunda însă lanțul tehnologic PAC-3 cu cel al interceptorului SkyCeptor.

4.2. Germania – extinderea producției europene

Germania urmărește dezvoltarea unor capacități industriale proprii pentru producția de interceptori Patriot, inclusiv PAC-3 MSE. Această orientare, împreună cu extinderea cooperării industriale în Europa, creează o competiție pentru investiții, personal specializat, furnizori și transfer tehnologic.

Pentru România, concluzia este clară: negocierile cu Rafael și RTX trebuie reluate pe baza unor obiective industriale precise și a unui calendar realist.

4.3. Programul european EDIP

La 14 octombrie 2026, Comisia Europeană a anunțat alocarea a 168,2 milioane de euro pentru primele opt proiecte industriale finanțate prin EDIP, destinate extinderii capacităților de producție a componentelor energetice utilizate în rachete, drone și muniții.

Investițiile industriale asociate sunt estimate la 1,26 miliarde de euro, cu participarea a 17 amplasamente industriale din 14 state membre și Norvegia. În plus, există un apel EDIP–USI pentru rachete, muniții și bombe, cu un buget indicativ de 180 de milioane de euro și termen de depunere 10 noiembrie 2026. Acesta este orientat în mod specific spre consolidarea capacităților industriale și asigurarea livrărilor către Ucraina, astfel încât nu poate fi considerat automat o sursă de finanțare pentru SkyCeptor.

Aceste instrumente demonstrează însă că Uniunea Europeană tratează capacitățile industriale de producție a rachetelor și componentelor energetice drept o prioritate strategică.

  1. Finanțare și condiții pentru relansarea proiectului

Programul SAFE oferă României o oportunitate importantă de consolidare a industriei de apărare, inclusiv prin cooperare industrială, producție de componente și dezvoltarea unor capacități tehnologice naționale.

România beneficiază de o alocare de peste 16,6 miliarde de euro, iar cadrul național de implementare prevede instrumente pentru asumarea și verificarea obligațiilor de cooperare industrială.

După cum se știe, există deja fonduri SAFE neangajate de diferite state membre ale UE, considerate astfel disponibile pentru proiecte industriale de apărare. Această oportunitate nu trebuie pierdută de România. Argumentele pentru accesarea unor asemenea fonduri sunt solide: costurile prezumtiv mai scăzute față de cele ale celorlalți interceptori din panopolie și rolul operațional distinct, fără suprapuneri de întrebuințare.

ANALIZĂ Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei: SKYCEPTOR – OPORTUNITATE INDUSTRIALĂ, MIZĂ STRATEGICĂ ȘI CONDIȚII PENTRU RELANSARE
 - poza 3

Trebuie analizată posibilitatea încadrării unor investiții asociate SkyCeptor în instrumentele de finanțare disponibile, fără a presupune că proiectul este automat eligibil. Pentru relansare, CSÎA consideră necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

  • Încheierea unui acord trilateral actualizat Rafael–RTX–România, cu responsabilități și obligații clar definite.
  • Realizarea unui audit tehnic și financiar al investițiilor și activelor existente la Electromecanica Ploiești.
  • Stabilirea unui plan de investiții etapizat, cu surse de finanțare identificate.
  • Elaborarea unui program de finanțare a asimilării, dezvoltării și producției interceptorului de către consorțiul industrial stabilit.
  • Definirea componentelor și operațiunilor care vor fi realizate efectiv în România, precum și a evoluției în timp a procesului de asimilare.
  • Negocierea accesului la documentația tehnologică, instruire, certificare și mentenanță.
  • Stabilirea unui calendar de implementare, cu indicatori verificabili și responsabilități instituționale.
  • Evaluarea posibilității participării industriei românești la lanțurile internaționale de furnizare.
  • Auditarea poligonului Capu Midia al MApN, pentru definirea necesarului de completare a dotărilor cu utilaje, aparatură și software necesare testării finale a interceptorilor.

O condiție esențială este asigurarea continuității instituționale. Experiența anterioară a proiectului demonstrează că schimbarea echipelor ministeriale nu trebuie să conducă la abandonarea unor investiții strategice deja angajate.

  1. Riscuri și vulnerabilități

Relansarea SkyCeptor presupune și asumarea unor riscuri care trebuie evaluate înaintea angajării unor noi resurse financiare.

ANALIZĂ Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei: SKYCEPTOR – OPORTUNITATE INDUSTRIALĂ, MIZĂ STRATEGICĂ ȘI CONDIȚII PENTRU RELANSARE
 - poza 4

Un risc suplimentar îl reprezintă dezvoltarea unei capacități industriale fără o perspectivă realistă de piață. Producția trebuie fundamentată atât pe necesarul Armatei României, cât și pe posibilitățile de integrare în lanțurile de aprovizionare ale partenerilor.

  1. Recomandări CSÎA și concluzii

CSÎA consideră că reluarea discuțiilor privind SkyCeptor reprezintă o oportunitate care trebuie valorificată, în condițiile unei abordări strategice și industriale coerente.

Se recomandă:

  1. Constituirea unui grup interinstituțional pentru relansarea și monitorizarea proiectului, cu participarea MApN, MEDAT și Romarm, inclusiv a Electromecanica Ploiești în echipa de lucru.
  2. Revizuirea și actualizarea acordurilor de cooperare cu Rafael și RTX, prin stabilirea unor obligații verificabile, ținând cont de amploarea actuală a acordurilor cu aceste companii, respectiv a programelor Patriot și SHORAD/VSHORAD.
  3. Corelarea proiectului cu necesarul de completare a capacităților industriale de mentenanță pentru celelalte programe de apărare antiaeriană și antirachetă.
  4. Elaborarea unui plan de investiții multianual, corelat cu necesarul operațional și cu posibilitățile de finanțare.
  5. Stabilirea unui obiectiv gradual privind creșterea conținutului tehnologic și a ponderii activităților de dezvoltare și producție realizate în România.
  6. Analizarea posibilităților de cooperare cu industria europeană și de participare la programele EDIP relevante.
  7. Introducerea unui mecanism de monitorizare periodică a progresului, cu raportarea rezultatelor și a eventualelor întârzieri.

* Concluzie

SkyCeptor nu trebuie privit doar ca un proiect de reluat, ci ca o oportunitate de corectare a unei vulnerabilități structurale a industriei românești de apărare: dificultatea de a transforma acordurile de cooperare internațională în capacități industriale funcționale și durabile.

România dispune de experiență industrială, de companii cu relații deja stabilite cu marii producători internaționali și de o poziție strategică favorabilă în cadrul NATO și UE. Ceea ce lipsește este inițiativa, continuitatea decizională, integrarea investițiilor într-un program coerent și asumarea unor obiective tehnologice măsurabile.

Nu este suficient să obținem dreptul de a asambla un interceptor. Trebuie să construim un consorțiu industrial care să rămână funcțional și după încheierea contractului inițial, cu posibilitatea extinderii activității și către celelalte sisteme din domeniul apărării antiaeriene și aerospațiale.

Aceasta trebuie să fie miza strategică a relansării SkyCeptor și criteriul în funcție de care CSÎA va fi disponibil să sprijine și să evalueze acțiunile și rezultatele viitoare.

CSÎA – Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei
România mai sigură – Armata mai bine înzestrată

 Repere documentare

  1. CSÎA, „România și lanțul industrial Patriot: active, limite și oportunități strategice”, iulie 2026.
  2. Defense România, „SkyCeptor ar putea fi resuscitat: România reia discuțiile pentru un interceptor low-cost de Patriot produs aici”, 6 noiembrie 2026.
  3. RTX, „David’s Sling System and SkyCeptor Missile”, documentație oficială: https://www.rtx.com/raytheon/what-we-do/integrated-air-and-missile-defense/davidssling
  4. L3Harris, „New PAC-3 Propulsion Supplier”, 26 mai 2026: https://www.l3harris.com/newsroom/press-release/2026/05/l3harris-strengthens-global-srm-supply-chain-new-pac-3-supplier
  5. Reuters, „Poland to host European Patriot maintenance centre”, 27 octombrie 2026.
  6. Comisia Europeană, EDIP – finanțarea capacităților industriale de apărare: https://defence-industry-space.ec.europa.eu/eu-defence-industry/edip-forging-europes-defence\_en
  7. MApN, Programul SAFE: https://www.mapn.ro/programul\_safe/index.php

Notă metodologică: Documentul reflectă informațiile publice disponibile la 7 noiembrie 2026. Reluarea discuțiilor nu echivalează cu semnarea unui nou contract sau cu decizia de reluare a producției. Datele privind investițiile și capacitățile industriale trebuie confirmate prin documente oficiale și verificări directe.