Update articol:

Analiză Prime Transaction: Ne așteptăm ca Medlife să aibă o creștere accelerată a veniturilor, rămânând în continuare o companie de tip growth

Acțiunile companiei Medlife (M) au avut o creștere de peste 60% în ultimele 6 luni, evoluție susținută de rezultatele financiare ale societății. Astfel, brokerii de la Prime Transaction au revizuit în creștere evaluarea companiei, într-un raport de analiză publicat recent.

VEZI RAPORTUL

“În primul material de analiză al societății, pe care l-am publicat în martie, am estimat o valoare intrinsecă pe acțiune de 14.9326 lei. Deși de la ultimul raport societatea a avut evoluții seminificativ pozitive, depășind chiar și estimările noastre inițiale, ne așteptăm ca Medlife să aibă o creștere accelerată a veniturilor, rămânând în continuare o companie de tip growth. În prezent, estimarea Prime Transaction este de o valoare intrinsecă de 21.6706 lei/acțiune”, ne-a declarat Elena ULEIA, Broker Prime Transaction.

Potrivit raportului de analiza, dintre evoluțiile importante din această jumătate de an ies în evidență continuarea programului de achiziții și a celui de îndatorare, dar și creșterea ponderii investitorilor instituționali în acționariat. De asemenea, au intrat în vigoare modificări legislative care ar putea aduce venituri suplimentare în viitor.

Efectul de baza față de T2 2020 a fost mai mare decât ne așteptăm, după ce și în primul trimestru al anului rezultatele au fost unele foarte bune, mai arata Prime Transaction: “Creșterea profitului a făcut ca și indicatorii de lichiditate și îndatorare să se îmbunătățească, însă cei din urmă ne așteptăm să se schimbe după creșterea limitelor de îndatorare.

Rezultatele din S1 ne-au făcut să actualizăm estimările pentru 2021, acest lucru având că efect o creștere importantă a valorii intrinseci estimate, de la 14,9326 lei/acțiune în martie până la 21,6705 lei/acțiune. Chiar și așa, diferența față de prețul de piață este mult mai mică decât atunci. Este de menționat faptul că valoarea estimată a crescut în ambele metode de evaluare, comparație a multiplilor, respectiv DCF.”

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (21/10/2021)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (21/10/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 15/16 noiembrie 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (21/10/2021)

Prelungire mandate membri Directorat, numire membru provizoriu CS

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/10/2021)

Importanta utilizarii votului prin corespondenta AGA 28.10.2021

IAR SA Brasov (IARV) (21/10/2021)

Schimbare Componentei Consiliului de Administratie