Update articol:

Anne-Marie Mancaş este noul director general al companiei Generali Pensii

Consiliul de Supraveghere al companiei Generali Pensii a aprobat numirea Anne-Mariei Mancaş în funcţia de Chief Executive Officer şi preşedinte al Directoratului, a anunţat miercuri compania.

Astfel, Anne-Marie Mancaş a preluat atribuţiile postului de la Ioan Vreme care, odată cu încheierea mandatului de director general, se va retrage din activitatea profesională după 14 ani la conducerea Generali Pensii.

De asemenea, Valentin Moisuc se alătură echipei de top management ca membru în Directorat, iar Dragoş Mihai Neamţu a primit aprobarea pentru prelungirea mandatului. Toţi trei au primit, de asemenea, avizul oficial al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară în şedinţa de miercuri, 30 iunie 2021.

Anne-Marie Mancaş a urmat Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi este absolventa unui MBA în management financiar în cadrul City University, Washington, în colaborare cu Institutul Bancar Român. Cariera sa de aproape 24 de ani în domeniul financiar a debutat în 1997, în echipa de pieţe de capital a Băncii Comerciale Române, deţinând ulterior poziţii de conducere în companii din sfera asigurărilor şi pensiilor private. În 2008, s-a alăturat Directoratului Generali Pensii ca Director Financiar şi de Investiţii.

Totodată, Valentin Moisuc este licenţiat în management financiar-contabil, aprofundându-şi pregătirea prin două programe de masterat în finanţe şi marketing în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Valentin Moisuc beneficiază de o experienţă de peste 15 ani în domeniul serviciilor financiare non-bancare şi s-a alăturat echipei Generali în anul 2008. Anterior numirii în Directoratul Generali Pensii, el a ocupat poziţiile de Chief Risk Officer în cadrul Generali România Asigurare-Reasigurare şi de membru în Comitetul de Audit al Generali Pensii.

Dragoş Mihai Neamţu, cel de-al treilea membru al Directoratului, a primit aprobarea Consiliului ASF pentru prelungirea mandatului, el fiind responsabil de operaţiuni şi IT. Experienţa sa profesională în domeniul financiar se întinde pe parcursul a 21 de ani. Dragoş Mihai Neamţu s-a alăturat Generali Pensii în anul 2008, iar, din 2011, face parte din top managementul companiei.

Generali Pensii este activă pe piaţa din România din luna iulie 2007, administrând fondurile de pensii Aripi (pilon II) si Stabil (pilon III) cu un număr total de peste 800.000 de participanţi.

BVBStiri BVB

Turbo Long on Daimler AG (RCDAITL1) (27/09/2021)

Reluare tranzactionare - ora 12:05 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

ROMCAB SA (MCAB) (27/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara