Update articol:

ANPC: Protecţia consumatorului de servicii financiar-bancare va fi mai atent monitorizată la nivel european

Protecţia consumatorului de servicii financiar-bancare va fi mult mai atent monitorizată la nivel european şi se urmăreşte crearea unor mijloace de consiliere preventivă, astfel încât situaţiile de risc financiar sau de imposibilitate de plată ale persoanelor fizice să fie tratate cu mai multă preocupare de către toate instituţiile implicate, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Marţi s-a desfăşurat seminarul online “Good practices in debt advice” (“Bune practici în activitatea de consiliere a managementului datoriilor”), organizat de Comisia Europeană în colaborare cu CEPS – Forum de dezbateri pe probleme europene de la Bruxelles.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a fost reprezentată la întâlnire de Dana Munteanu, director al Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice.

În cadrul evenimentului, a fost prezentat modul în care pandemia de COVID 19 a influenţat viaţa consumatorilor de produse financiar-bancare în ţările membre şi care sunt câteva direcţii ce urmează a fi implementate la nivelul întregii Uniuni Europene.

“S-a subliniat faptul că protecţia consumatorului de servicii financiar-bancare va fi mult mai atent monitorizată, la nivel european, şi se urmăreşte crearea unor mijloace de consiliere preventivă, astfel încât situaţiile de risc financiar sau de imposibilitate de plată ale persoanelor fizice să fie tratate cu mai multă preocupare de către toate instituţiile implicate”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Concluziile oficialilor prezenţi la întâlnire – Nils Behrndt, Director for Consumers at DG Just, Benoit Ehret, reprezentant Banque de France şi Arjan Vliegenthart, NIBUD – au subliniat susţinerea Comisiei Europene pentru protecţia consumatorilor şi a nevoii de consolidare a mecanismelor societăţii actuale prin contribuţia tuturor cetăţenilor săi, precum şi conştientizarea faptului că un consumator supraîndatorat, aflat într-o stare de vulnerabilitate, reprezintă un punct de dezechilibru ce se propagă în interiorul întregului sistem economic al unei ţări.

Reintroducerea acestor persoane în viaţa activă a societăţii, prin crearea unor instrumente financiare transparente şi educarea consumatorilor cu privire la utilizarea serviciilor financiar-bancare, în încercarea unui management cât mai bun al gradului de îndatorare a cetăţenilor Uniunii, reprezintă priorităţi imediate pentru următoarea perioadă, în politica europeană obligată să gestioneze cât mai eficient întinderea şi efectele crizei economice generate de cea medicală, subliniază reprezentanţii ANPC.

BVBStiri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/10/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11-15 octombrie 2021

EB TURBO SHORT 0.10/67.50/65.10 (EBWTITS22) (18/10/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 18 si 19 Octombrie 2021

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/10/2021)

Incheiere act aditional la contractul cu Arobs Transilvania Software SA

EB TURBO SHORT 0.10/67.50/65.10 (EBWTITS22) (18/10/2021)

Suspendare tranzactionare - 09:45 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera