Update articol:

ANRE: Operatorul de distribuţie gaze nu poate refuza racordarea la sistem

Operatorul de distribuţie gaze nu poate refuza racordarea la sistem și este obligat să finanțeze lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării consumatorilor aflați în perimetrul unității administrativ-teritoriale pentru care a fost concesionat serviciul public de distribuţie, potrivit modificărilor aprobate de ANRE, arată un comunicat. Termenul de extindere și/sau branșare a consumatorilor nu poate depăși termenul de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire.

În vederea alinierii legislației secundare la modificările și completările aduse legislației primare prin adoptarea Legii nr. 155/2020 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și privind modificarea și completarea altor acte normative, respectiv prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2020, ANRE a aprobat Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin Ordinul nr.178/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 942 din 14 octombrie 2020 .

Alte modificări transpuse se referă la următoarele aspecte, potrivit ANRE:

  • Operatorul de distribuție are obligația să racordeze toți solicitanții, viitori clienți finali casnici la sistemul de distribuție, în termen de 90 zile de la data obținerii autorizației de construire. Recuperarea costurilor privind racordarea clienților casnici se realizează prin tarifele de distribuţie.
  • Lucrările necesare racordării vor fi realizate de către operatorii economici autorizați de către ANRE şi selectați prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.
  • În cazul clientului final non-casnic, operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalației de extindere și branșare până la 2500 metri. Solicitantul, viitor client final non-casnic, are obligația să utilizeze locul de consum și să păstreze destinația acestuia pe o perioadă de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de racordare. În situația în care instalația de extindere și branșare este mai mare de 2500 metri, operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea lucrărilor de proiectare și execuție în vederea realizării obiectivelor/conductelor părți componente ale sistemului de distribuție necesare racordării indiferent de lungime, urmând ca instalația de racordare să fie finanțată de clientul final non-casnic.

De asemenea, noul Regulament permite accesul la gaze naturale unui număr sporit de utilizatori și, în același timp, vine în sprijinul viitorilor clienți finali casnici cu venituri reduse.

Punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului are un impact important asupra consumatorilor clienți finali casnici şi prin dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităților și de extindere/înființare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, astfel autoritățile administrației publice au posibilitatea să realizeze planurile de dezvoltare a sistemelor de distribuție pe termen mediu și lung prin finanțarea acestor lucrări din fonduri nerambursabile.

Având în vedere faptul că prevederile Legii nr. 155/2020 au intrat în vigoare la data de 30.07.2020, tarifele de racordare încasate de către operatorii de distribuție ulterior acestei date, în situația în care nu există un contract de racordare semnat, se vor returna în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al prezentului Ordin de aprobare al Regulamentului.

Cererile de racordare depuse anterior datei de 30.07.2020 își mențin valabilitatea fără a putea fi prelungite, urmând ca procesul de racordare să decurgă conform Regulamentului.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDMN si EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare