Anuța STAN, Evaluator autorizat, practician în insolvență, Lector ANEVAR, a discutat despre importanța colaborării dintre evaluatori și practicienii în insolvență, înainte de a se întocmi raportul de evaluare, la Dezbaterea RESTRUCTURAREA – MĂSURĂ DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI, organizat de Financial Intelligence.
Ea a prezentat diferența între ce înseamnă, conform standardelor de evaluare, valoarea de piață și valoarea de lichidare, dar si cât de importante sunt premisele în care se întocmește evaluarea.
Valoarea de piață este înțeleasă ca fiind valoarea unei proprietăți sau a unui activ estimată fără a lua în considerare costurile asociate vânzării sau cumpărării, niciun impozit/nicio taxă asociat(ă) cu vânzarea-cumpărarea, şi orice ipotecă/gaj asupra activului evaluat.
Valoarea de lichidare este suma care ar fi obținută când un activ sau grup de active se vinde în mod individual. Valoarea de lichidare ar trebui să ia în considerare costurile necesare aducerii activelor în starea de vandabilitate, precum și costurile generate de cedarea lor. Se poate determina în două ipoteze de evaluare diferite: – vânzarea ordonată, în urma unei activități adecvate de marketing sau – vânzarea forțată, cu o perioadă limitată pentru activitatea de marketing
Anuța STAN a adăugat: “Nu evaluatorul este cel care decide în care dintre ipoteze va estima valoarea de lichidare, ci sunt anumite circumstanțe ale vânzării forțate pe care evaluatorul nu are de unde să le știe, decât dacă a aflat de la lichidator despre ce este vorba. Câteva exemple: poate fi vorba despre necesitatea eliberării unui spațiu, o situație în care bunurile trebuie relocate, că este vorba despre pericolul degradării stocurilor sau nevoia de lichidități. Evaluatorul poate afla aceste informații doar dacă discută cu practicianul în insolvență și lămurește toate aceste aspecte. Acestea sunt cele care îl vor ajuta și pe evaluator să înțeleagă misiunea de evaluare, să știe în ce ipoteze sau premise se face evaluarea. Și practicianul trebuie să se lămurească ce nevoie are, pentru că poate exista posibilitatea de a valorifica o parte din bunuri. Evident, nu evaluatorul ia decizia legată de varianta de valorificare a activelor, dar este necesar sa știe, în astfel de cazuri cum sa grupeze bunurile și cum să raporteze rezultatele.
Toate lucrurile acestea influențează de fapt calitatea raportului de evaluare, nu în sensul că a fost greșit întocmit, ci în sensul de a fi un raport de evaluare conform necesității acelei entități.”
Ea a dat exemple în care există o diferență între valoarea din raportul de evaluare și prețul la care s-a încheiat tranzacția: “Eu tot visez că va exista, la un anumit moment, o bază de date comună cu informații legate de valoarea de piață estimată sau valoarea de lichidare, și prețul la care s-a încheiat acea tranzacție. (…) Dacă un raport de evaluare este bine întocmit asta înseamnă că se justifică de către evaluator în cadrul acelui raport toate elementele care au stat la baza acelor diferențe, dar mi-ar plăcea ca acea diferență între valoare și prețul la care se încheie tranzacția s-o avem undeva, într-o bază de date, accesibila atât evaluatorilor cât si practicienilor în insolvență.
Poate găsim la un moment dat mai multă inițiativă să avem aceste informații puse cap la cap, să fie accesibile tuturor.”
Ea considera că acest lucru ar fi foarte util și pentru practicieni: “Înseamnă un timp pe care l- ați economisi în procedură. Sunt situații neplăcute în care practicianul în insolvență nu explică evaluatorului ce are de făcut și evaluatorul dă drumul la raport cu evaluarea de piață și rezultatul nu este întotdeauna cel mai bun. M-aș bucura ca practicienii sa ofere evaluatorilor toate informațiile de care au nevoie, astfel încât să beneficieze toată lumea și sa nu mai fie nevoie de refacerea raportului de evaluare sau de răspuns la obiecțiuni”.
| Știri BVB