Update articol:

Arabia Saudită: Nu va exista o normalizare a relaţiilor cu Israelul în absenţa unei păci cu palestinienii

 Ministrul saudit al afacerilor externe, prinţul Faisal bin Farhan, a exclus miercuri ca ţara să urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite (EUA) şi să normalizeze relaţiile diplomatice cu Israelul, în absenţa unei păci cu palestinienii, relatează AFP, citat de Agerpres. 

“Trebuie să existe o pace între Israel şi palestinieni, fondată pe baze internaţionale recunoscute” în favoarea creării unui stat palestinian, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin.

“Când asta va fi realizat, atunci totul va fi din nou posibil”, a adăugat el.

“Când ne-am exprimat sprijinul pentru planul de pace arab în 2002, gândeam că vor exista relaţii şi între Arabia Saudită şi Israel”, a mai spus şeful diplomaţiei saudite.

Această iniţiativă vizează soluţionarea conflictului israeliano-arab, ameliorând relaţiile între Israel şi lumea arabă, în schimbul retragerii totale a Israelului din teritoriile ocupate şi a unei soluţii viabile pentru palestinieni.

“Însă condiţiile s-au schimbat”, a estimat responsabilul saudit, calificând drept “ilegală” politica de “anexare unilaterală” a Israelului, care de altfel este “dăunătoare soluţiei celor două state”.

Este prima luare de poziţie a Riadului privind acordul istoric încheiat săptămâna trecută între Emiratele Arabe Unite şi Israel, sub egida SUA, privind o normalizare a relaţiilor lor.A

BVBStiri BVB