Update articol:

ASF a decis retragerea autorizației de funcționare a Certasig – Societate de Asigurare și Reasigurare

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a decis, în ședința din data de 19.02.2020, retragerea autorizației de funcționare a societății Certasig Societate de Asigurare și Reasigurare S.A., ca urmare a faptului că societatea nu și-a restabilit în termenul prevăzut de lege nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerința de capital minim (MCR), potrivit unui comunicat.

Totodată, Consiliul A.S.F. a constatat starea de insolvență a societății Certasig – Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. și a hotărât să inițieze demersurile legale privind promovarea cererii de deschidere a procedurii falimentului împotriva asigurătorului.

Asigurătorul are obligația de a notifica asigurații atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunța contractele de asigurare încheiate cu Certasig Societate de Asigurare și Reasigurare S.A., cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare, achitate în cadrul contractelor, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor. Contractele care nu sunt denunțate rămân în vigoare până la data expirării.

Orice persoană care invocă un drept de creanță împotriva asigurătorului, după producerea unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data retragerii autorizației de funcționare și cea a denunțării contractelor de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună la societatea de asigurare.

În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată privind deschiderea procedurii de faliment împotriva asigurătorului, Certasig Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. are obligația predării evidențelor complete ale dosarelor de daună, ale evidențelor tehnico – operative și contabile aferente acestor dosare la Fondul de Garantare a Asiguraților, în vederea publicării listei potențialilor creditori de asigurări.

Conform legislației în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraților, în limita plafonului de 450.000 de lei per asigurat.

În decembrie 2019, ASF a sancționat, în urma unui control, Certasig Asigurare Reasigurare cu amendă în cuantum de 65.000 lei, deoarece nu a calculat corect indicatorii de solvabilitate, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 

CertAsig a plătit, in 2018, daune în valoare de 64,3 milioane lei, mare parte dintre acestea fiind aferente segmentului asigurărilor maritime. În ciuda provocărilor întâmpinate, în primul trimestru din 2019, primele subscrise de CertAsig au crescut cu 5% comparativ cu perioda similară a anului anterior, ajungând la 15,2 milioane lei, potrivit unui comunicat al companiei. Totodată, cheltuielile s-au redus cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

Din decembrie 2007, compania CertAsig este detinuta majoritar de Royalton Capital Investors II, un fond european de investitii specializat pe achizitionarea si dezvoltarea companiilor orientate spre segmentul de servicii din cadrul statelor Uniunii Europene, din Europa Centrala si de Est, potrivit siteului companiei.

CertAsig Holdings detine 99.4% din CertAsig SA, 0,6% apartinand altor entitati (in principal persoane fizice din Romania si cateva companii private mici din Romania).

Royalton Capital Investors II  detine 89% din CertAsig Holdings si 11% este detinut de catre managementul CertAsig.

Printre investitorii Royalton Capital Investors II se afla Alpha Associates, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) si Fondul European de Investitii (EIF).

BVBStiri BVB

SOCEP S.A. (SOCP) (31/03/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 26.03.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (31/03/2020)

Raport conf. art. 82 din Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (31/03/2020)

Informare privind transfer actiuni S.I.F. Transilvania

Proiect de ţară pentru România – Noi gândim doar până la alegerile viitoare, germanii sau americanii își fac […]