ASF a sancționat, în urma unui control, Certasig Asigurare Reasigurare cu amendă în cuantum de 65.000 lei, deoarece nu a calculat corect indicatorii de solvabilitate, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
CertAsig a plătit, anul trecut, daune în valoare de 64,3 milioane lei, mare parte dintre acestea fiind aferente segmentului asigurărilor maritime. În ciuda provocărilor întâmpinate, în primul trimestru al acestui an, primele subscrise de CertAsig au crescut cu 5% comparativ cu perioda similară a anului trecut, ajungând la 15,2 milioane lei, potrivit unui comunicat al companiei. Totodată, cheltuielile s-au redus cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.
CertAsig este deţinută majoritar de Royalton Capital Investors II, un fond european de investiţii specializat pe achiziţionarea şi dezvoltarea companiilor orientate spre segmentul de servicii din cadrul statelor Uniunii Europene, din Europa Centrală şi de Est. Royalton Capital Investors numără în rândul investitorilor nume precum Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Fondul European de Investiții (FEI) și Alpha Associates.
Portofoliul CertAsig este susținut de tratate de reasigurare încheiate cu unii din cei mai puternici reasigurători internaționali, printre care Lloyd’s Syndicates, Swiss Re, Hannover Re, Sirius, Partner Re, Axa XL, Axis Re, Polish Re precum și cu alți reasigurători cu rating A- sau chiar mai bun.