Update articol:

AUR îi cere preşedintelui să-l graţieze pe Matei Strugurel, condamnat la un an de închisoare pentru că a fugit din spital

George Simion, AUR George Simion, AUR/ Sursa foto: Facebook

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) îi cere preşedintelui Iohannis să-l graţieze pe Matei Strugurel, românul cu handicap psihic condamnat la un an închisoare pentru că a fugit din spital, iar Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să se autosesizeze în acest caz.

“Un cetăţean român cu handicap psihic a fost condamnat la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în condiţiile în care testele COVID i-au ieşit negative. AUR cere Consiliului Superior al Magistraturii să se sesizeze din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Ploieşti a instrumentat şi soluţionat cauza penală avându-l drept subiect pe cetăţeanul român Matei Strugurel, afectat de un handicap psihic. De asemenea, AUR solicită preşedintelui Klaus Iohannis să acorde neîntârziat graţierea individuală a lui Matei Strugurel”, se arată într-un comunicat al AUR transmis, duminică, Agerpres.

Co-preşedintele AUR George Simion menţionează că din cauza temerii de a se îmbolnăvi de COVID Matei Strugurel a fugit din spital.

“Matei Strugurel, cetăţean român cu handicap psihic, care, până la vârsta de 21 de ani, a fost în grija statului, a fugit din spital înainte ca medicii să afle rezultatul testului COVID. Testul era negativ. Sărmanul om declarase că i-a fost frică să nu ia COVID din spital, el fiind şi bolnav de TBC. Procurorii i-au deschis dosar penal, iar ce a urmat depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Este rolul CSM, prin Inspecţia Judiciară, să verifice ce s-a întâmplat în acest caz halucinant”, a declarat deputatul George Simion, citat în comunicat.

Şi co-preşedintele AUR Claudiu Târziu a susţinut că “un amărât a fost condamnat pe nedrept la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, revoltând opinia publică din România”.

“Mai mulţi jurişti susţin că în acest caz au fost săvârşite erori de la un capăt la altul al cercetării şi procesului. Atât circumstanţele personale, cât şi lipsa consecinţelor reale ale faptei impuneau renunţarea la urmărirea penală a acestui biet om. Atragem atenţia că este nevoie de o reformă reală a sistemului judiciar, care să facă dreptate pentru România şi pentru români”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii