Update articol:

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice
 - poza 1 Richard Marles/ Sursa foto: Twitter

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni “Ghost Shark”, în cadrul unui program care costă peste 1 miliard de dolari (941 de milioane de euro), a anunţat miercuri guvernul de la Canberra, citat de AFP, potrivit Agerpres.

“Acest echipament va permite efectuarea de misiuni de informaţii, supraveghere, recunoaştere şi atac”, a declarat jurnaliştilor ministrul apărării Richard Marles.

Ţara va construi zeci de astfel de drone autonome, care vor echipa Marina australiană. Prima va intra în serviciu în ianuarie, potrivit ministrului apărării.

Compania Anduril Australia a obţinut un contract de 1,7 miliarde de dolari australieni (941 de milioane de euro) pentru a le construi, întreţine şi dezvolta.

“Am afirmat întotdeauna că Australia se confruntă cu cea mai complexă şi, în anumite privinţe, cea mai ameninţătoare situaţie pe care am cunoscut-o de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a afirmat Marles.

Aceste aparate subacvatice vor completa proiectul australian de submarine nucleare stealth, parte a unui acord de miliarde de dolari cu Marea Britanie şi Statele Unite, a adăugat el.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.