Update articol:

Rusia a atacat porturile ucrainene “Pivdenîi” şi “Cernomorsk” de la Marea Neagră

Rusia a atacat porturile ucrainene “Pivdenîi” şi “Cernomorsk” de la Marea Neagră
 - poza 1 Sursa foto: Facebook.com/oleksiikuleba

Rusia a atacat marţi infrastructura din regiunea Odesa (sud), avariind o navă civilă şi instalaţii în porturile “Pivdenîi” (cunoscut mai mult sub denumirea sa rusească Iujnîi) şi “Cernomorsk” de la Marea Neagră, a declarat viceprim-ministrul Oleksi Kuleba, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

O navă civilă sub pavilion panamez, încărcată cu cereale, a fost avariată, iar rezervoare de stocare a petrolului au fost, de asemenea, lovite, a indicat Kuleba pe aplicaţia Telegram. În cursul acestui atac, o persoană a fost rănită, a precizat el.

La scurt timp, marina ucraineană a comunicat că două nave civile care intrau într-un port ucrainean de la Marea Neagră pentru a se încărca cu grâu au fost de asemenea lovite: Emmakris III şi Captain Karam. Astfel de atacuri “pun în pericol vieţile civililor şi subminează securitatea alimentară globală”, a declarat sursa citată pe Telegram.

“Acesta este încă un atac ţintit al Rusiei asupra infrastructurii portuare civile. Inamicul încearcă să perturbe logistica şi să complice transportul maritim”, a declarat Kuleba.

În pofida atacurilor, ambele porturi au continuat să opereze, a mai spus el.

Porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt cruciale pentru comerţul exterior al Ucrainei şi supravieţuirea economiei sale în timp de război.

Ucraina este un producător şi exportator major mondial de produse agricole. În cei aproape patru ani de război, rolul Odesei şi al celorlalte două porturi ale sale – Pivdenîi şi Cernomorsk – ca importante centre comerciale a crescut, pe măsură ce alte porturi ucrainene au fost distruse, ocupate sau blocate de forţele ruse.

În ultimele luni, conflictul maritim dintre Ucraina şi Rusia s-a intensificat. Ambele părţi au atacat nave militare şi comerciale în Marea Neagră şi în afara acesteia.

Ucraina recurge din ce în ce mai mult la dronele sale maritime pentru a ataca navele asociate flotei fantomă a Rusiei.

În acelaşi timp, Rusia şi-a intensificat atacurile asupra oraşului Odesa şi asupra infrastructurii portuare a acestuia.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (22/04/2026)

Notificare BT Capital Partners - numarul de unitati de fond emise si pretul de referinta

SIMTEL TEAM (SMTL) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 27.04.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA si AGEA din 29.04.2026

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGA O & E din data de 29/30.04.2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA din 28 aprilie 2026