Noua Ordonanţă 119/2022, pentru piaţa de energie, este un distrugător al pieței de energie din România, consideră Laurentiu Urluescu, Președintele […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
DN AGRAR Group SA (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte […]
Andreea NEGRU, ADAA: Evoluția viitoare a bursei depinde de creșterea considerabilă și sustenabilă a lichidității, deziderat posibil doar în condițiile atragerii de companii puternice
Dezvoltarea pieței de capital este esențială pentru dezvoltarea economică și pentru crearea unui mediu propice amplificării rolului jucat […]
AAF: Activele nete ale fondurilor de investiții au scăzut de la începutul anului au scăzut cu 7,7%, la 10 miliarde de euro
Activele nete ale celor 238 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna august […]
Peter DE BOER, DN Agrar Group: Am decis să ne listăm la bursă, pentru a ne susține în continuare creșterea și pentru a fi și mai vizibili în România; pe viitor scopul nostru este să accesăm piața principală a BVB
DN Agrar Group a decis să se listeze la bursă, pentru a-și susține creșterea în continuare și pentru […]
Paul BARANGĂ, ASF: Finanțarea sustenabilă reprezintă o preocupare importantă a Uniunii Europene
Finanțarea sustenabilă reprezintă o preocupare importantă a Uniunii Europene în ultima perioadă, fiind interpretată ca un tip de […]
Claudiu NĂSUI, USR: Statul român ar trebui să folosească mult mai mult piețele de capital
Încurajez Guvernul să listeze chiar mai mult decât componenta privată din Hidroelectrica, din Salrom, a spus Claudiu NĂSUI, […]
Daniela Șerban, ARIR: O piață de capital dezvoltată se ghidează după așteptări, de cele mai multe ori ale investitorilor și companiilor
O piață de capital dezvoltată se ghidează după așteptări, de cele mai multe ori ale investitorilor și companiilor, […]
Germania este gata să primească dezertori din armata rusă “ameninţaţi cu represiuni grave”, a declarat ministrul german de […]
Noul proiect de buget al Rusiei are ca obiectiv obţinerea unor fonduri suplimentare de la producătorii de petrol […]
Irina Bossy Ghica: Democrația este în pericol, este chiar maltratată în mai multe țări din Uniunea Europeana, inclusiv la noi
*Atuul principal al României, în ultimii 10-15 ani, a fost și este acela de a fi o țară […]
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Carlyle Group, principalul acţionar al Black Sea Oil […]
Suma care ar putea fi obţinută la bugetul de stat din licitaţia 5G, dacă s-ar aloca tot spectrul, […]
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 423,1 milioane lei și, respectiv, 120,6 milioane euro, (valori însumând puțin peste 1 […]
Mihai Purcărea, BRD Asset Management: Deschiderea unei piețe de derivate ar putea duce la o creștere semnificativă a lichdității bursiere
Deschiderea unei piețe de derivate, care să ofere posibilitatea atât de a tranzacționa instrumente de protecție a riscului, […]
Ucraina a anunţat miercuri schimbul cu Rusia a 215 militari, printre care şefi ai apărării de la combinatul […]
Rezerva Federală (FED) a majorat miercuri ratele dobânzilor de referință cu încă trei sferturi de punct procentual și […]
Ionuț BINDEA, ROCA Industry: Principala noastră sursă de finanțare o reprezintă piața de capital
Holdingul Roca Industry are trei direcții principale de dezvoltare, a spus Ionuț BINDEA, Preşedinte al Consiliului de Administraţie […]
Prioritățile pe agenda Consiliilor de Administrație și abordarea lor prin programe de training specializate (Gabriela HÂRȚESCU, Envisia – Boards of Elite)
Anul 2022 a venit cu o serie de provocări pentru consiliile de administrație, provocări generate de evoluțiile macroeconomice […]
Theo-Dorian Buftea, Transilvania Investments: Dezvoltarea pieței de capital din România depinde în mare măsură și de creșterea gradului de educație financiară și de promovarea semnificativă a bursei
Credem că dezvoltarea pieței de capital din România depinde în mare măsură și de creșterea gradului de educație […]
Ministerul Finanţelor a atras 1,35 miliarde de euro printr-o emisiune de eurobonduri. Potivit Bloomberg, MFP a atras 600 […]
Horia GUSTĂ, AAF: Activele mari aflate în administrarea jucătorilor din Europa se datorează în proporție de 45% mandatelor, in principal de la fondurile de pensii și societățile de asigurare
Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF) a solicitat Ministerului de Finanțe să emită o instrucțiune comună împreună cu Autoritatea […]
Răzvan STOICESCU, Mușat & Asociații: Listarea la bursă nu trebuie să sperie. Procedurile sunt similare cu cele la nivel internațional, iar practica deja consistentă
Listarea companiilor la bursă nu trebuie să sperie. Procedurile sunt similare cu cele la nivel internațional, avocații pot […]
Dumitru Alaiba, Comisia de buget din Parlamentul Republicii Moldova: Încurajăm eforturile companiilor din Republica Moldova să facă IPO-uri la BVB
Succesul companiei Purcari la Bursa de Valori Bucuresti a moderat scepticismul companiilor moldovenești despre accesibilitatea pieței de capital […]
Claudiu CERCEL, BRD: Asistam la o conștientizare din ce în ce mai amplă a investitorilor cu privire la universul investițional al instrumentelor care înglobează criterii de sustenabilitate
Asistam la o conștientizare din ce în ce mai amplă a investitorilor cu privire la universul investițional al […]
Cristina Chiriac, CONAF: Doi ani complicați de crize, în care Bursa a evoluat în tandem cu economia
Piața de capital din România împlinește, în luna septembrie, doi ani de la promovarea la statutul de piață […]
Gabriel ȚECHERĂ, TTS: Raportările obligatorii la BVB reprezintă o oportunitate extraordinară de marketing
Primul an de prezență pe piața de capital nu a fost unul ușor pentru TTS, a spus Gabriel […]
Răzvan RAȚ, BRK Financial Group: Vrem să intermediem cel puțin 2-3 operațiuni de finanțare pe trimestru
Primele șase luni ale anului au fost o perioadă dificilă, nici contextul geopolitic, nici cel macroeconomic nu au […]
Eugen Voicu, Meta Estate Trust: Vom termina anul cu investiții noi de aproximativ 15 milioane de euro; Plănuim două plasamente private de obligațiuni în euro și dolari
Meta Estate Trust va termina anul cu investiții noi de aproximativ 15 milioane de euro, a spus Eugen […]
Stere Farmache: Îmbunătățirea infrastructurii BVB, prin operaționalizarea CCP – un element important pentru promovarea bursei la piață emergentă de către MSCI
Acordarea statutului de piață emergentă pentru Bursa de Valori București de către FTSE Russell a cântărit semnificativ în […]
Agalopol, Citibank: Portofoliile investitorilor nerezidenți s-au diminuat între 3 și 4 miliarde de dolari, de la începutul anului
Portofoliile investitorilor nerezidenți, pe piața equity și a bondurilor, s-au diminuat între 3 și 4 miliarde de dolari, […]
Lucian Isac, Estinvest: Creșterea componentei de retail – o direcție pentru a avea o lichiditate mai bună la BVB
O direcție pentru a avea o lichiditate mai bună la Bursa de Valori Bucuresti o reprezintă creșterea componentei […]
A fi sau a nu fi: Cât de pregătite sunt companiile pentru a rezista schimbărilor climatice (Innova Project Consulting)
Pandemia de COVID-19 a fost un semnal de alarmă pentru guverne, companii și investitori, dar și o ocazie […]
Dragoș Manolescu, OTP Asset Management: Apariția unor platforme de distribuție, în care clientul de retail să găsească, în același loc, fonduri de la mai mulți administratori locali ar putea avea un impact pozitiv asupra dezvoltării pieței
Apariția unor platforme de distribuție de produse de investiții în care clientul de retail să găsească în același […]
Primarul Oraşului Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, a fost reţinut, miercuri, de procurori într-un dosar în care este acuzat […]
Marius Dan, Fondul Proprietatea: Dacă nu va fi și o listare internațională a Hidroelectrica, va trebui să redimensionăm pachetul de acțiuni pe care îl vom scoate la vânzare conform cererii estimate
*Fondul Proprietatea analizează demersuri legale împotriva ordonanței referitoare la plafonarea prețurilor la energie Fondul Proprietatea are în vedere […]
Florin CAZAN, BT Capital Partners: Singura soluție împotriva inflației este investiția; Randament anual ajustat cu inflația de 8,23%, pentru indicele BET, în perioada 2006-2022
* Cu o strategie recurentă pasivă, randamentul mediu anual a fost de 10,3% Singura soluție împotriva inflației este […]
Radu ROȘCA, Transilvania Investments: Mizăm pe un mix între lichiditate și intențiile de investiții pentru activele cheie
Transilvania Investments mizează, în actualul context economic și geopolitic, pe un mix între lichiditate și intenții de investiții […]
BRD Asset Management, compania specializată în administrarea de investiții a BRD – Groupe Société Générale, a lansat patru […]
Claudiu DOROȘ, EVERGENT Investments: “Euforia de pe piața AERO poate deveni o vulnerabilitate a piaței noastre de capital; doar una din trei companii nou-listate a atins profitabilitatea previzionată”
Bursa de Valori Bucuresti a cunoscut o dezvoltare accentuată chiar în ultimii doi ani, deși pandemia a întrerupt […]
