Este o avalanșă de probleme, în momentul de față, în piața de energie, a spus Dumitru CHISĂLIȚĂ, Președintele […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Am convenit ca, până la soluționarea problemelor din educație să nu îmi depun mandatul și să îmi asum […]
Sindicatele din Educaţie au cerut o creştere a veniturilor cu 25% şi un act normativ prin care să […]
Ministerul Finanţelor a împrumutat 3,79 miliarde lei, de la bănci, în urma unei licitaţii de titluri cu o […]
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a recepționat 61.004 dosare neachitate de către Euroins, precum și un număr […]
Consiliul Concurenţei intenţionează să finalizeze anul acesta o serie de investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă […]
Analiștii CFA (65%) consideră că prețurile proprietăților rezidențiale în orașe sunt supraevaluate (sondaj)
Analiștii CFA (65%) consideră că prețurile proprietăților rezidențiale în orașe sunt supraevaluate, potrivit sondajului Indicatorul de Incredere Macroeconomica […]
2Performant (BVB: 2P), companie de tehnologie și liderul pieței de marketing afiliat din România, raportează o cifră de […]
*Lorant Antal: „În plină criză energetică, era nevoie de o reacție din partea Guvernului, din partea Parlamentului” *Cristina […]
ASF și BVB vor face o campanie naționala de informare a cuponarilor din programul de privatizare în masă, pentru lichidarea deținerilor acestora; aceștia vor fi scutiți de taxe de tranzacționare
Creșterea lichidității pe piața secundară de capital este un obiectiv al Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Pieţei de Capital […]
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) prorogarea […]
Oana IJDELEA, FPPG: Fără noi surse de gaze naturale, România va avea o dependență de aproximativ 40% de import, în următorii șase ani
Este important că avem sisteme, rețele, care se vor extinde, vor exista investiții, însă ca toate acestea să […]
Bende SÁNDOR: Forma actuală a legii offshore a fost considerată echitabilă de toți actorii implicați, anul trecut
Bende SÁNDOR, Preşedintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a vorbit, la Forumul Energiei, organizat de […]
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a încheiat anul fiscal 2022 cu vânzări consolidate în […]
Intesa Sanpaolo Bank Romania diversifică oferta de finanțare pe segmentul creditelor ipotecare
Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo își diversifică oferta de finanțare pe segmentul creditelor […]
ENGIE Romania, în parteneriat cu compania Etrel, o companie Landis+Gyr, lansează o soluție de management al stațiilor de […]
Conducerea One United Properties informeaza piata despre semnarea unui acord de vanzare a unui activ, respectiv o cladire […]
Grupul OTP a decis să testeze piaţa în vederea unei posibile vânzări a OTP Bank România, a transmis […]
Adrian Tănase, BVB: Sperăm să avem funcțională Contrapartea Centrală, până la sfârșitul anului
Bursa de Valori București are un proiect de implementare a Contrapărții Centrale (CCP), atât pentru piața de energie, […]
ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), anunță schimbări în componența […]
Cristina Prună, USR: Avem o piață de energie reglementată până în anul 2025, fără niciun fel de mecanism de ajustare, deși prețurile au revenit; legiuitorul ar trebui să încurajeze concurența
Nu ne permitem să ratăm tranziția energetică, pentru ca vor avea de suferit consumatorii și economia României per […]
Fondatorul UiPath Daniel Dines a mai cumpărat 31 milioane de acţiuni ONE United Properties de la acționarii dezvoltatorului […]
Lupta Băncii Centrale Europene pentru moderarea inflaţiei nu s-a încheiat şi încă sunt necesare mai multe acţiuni, a […]
Agricultorii români vor participa în data de 23 mai, la Bruxelles, la manifestul fermierilor şi cooperativelor organizat de […]
Antibiotice Iaşi anunţat că SIF Oltenia (SIF5) a cumpărat, miercuri, 15,9 milioane de titluri ATB, la preţul de […]
Ieri, 17 mai 2023, Antibiotice (ATB) a obtinut, in urma apelului de proiecte, finantare prin HG 807/2014 pentru […]
Un indicator care măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în primul trimestru al acestui an […]
Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA (“Agricover” sau “Compania”) a hotărât să nu continue procesul de listare […]
Agricover Holding S.A. informeaza investitorii ca raportat la prevederile prospectului de oferta, nu au fost indeplinite criteriile de […]
Banca Comercială Română extinde ecosistemul digital George printr-o nouă funcționalitate și lansează plățile intra și interbancare prin intermediul […]
CEC Bank a depășit pragul de 1.000 de bancomate și aparate multifuncționale de ultimă generație
CEC Bank a înlocuit aproximativ 1.100 de bancomate și aparate multifuncționale vechi cu aparatură de ultimă generație, continuând […]
Infinity Nord va fi livrat în patru faze și va cuprinde 1.250 de apartamente, spații de retail, facilități […]
Grup Șerban Holding (simbol BVB: GSH), companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură, anunță achiziționarea […]
Stan TÎRNOVEANU, UNPIR: Trebuie să promovăm mai mult procedurile preventive
Esențial este ca debitorii, cei care trebuie să beneficieze de procedurile preventive (pre-insolvența), să știe de ce trebuie […]
Google, parte a grupului Alphabet, a declarat marţi că va şterge conturile care au rămas neutilizate timp de […]
Compania supune aprobarii actionarilor procedura de achizitie a ELECTROPLAST, liderul pietei de cabluri electrice pentru infrastructura feroviara si […]
Otilia CĂTĂNESCU, CEC Bank: Un proces de restructurare implică întotdeauna și o nevoie de fresh money, care poate fi și sub forma unei finanțări bancare
Un proces de restructurare implică întotdeauna și o nevoie de finanțare, fie că vorbim de o finanțare prin […]
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai, potrivit news.ro. […]
Europa nu se confruntă cu pericolul unei crize imobiliare sau a datoriilor, ca rezultat al creşterii rapide a […]
Ioana NECULA, Romexterra Finance: Antreprenorii trebuie să realizeze că au probleme mai devreme, și nu atunci când rămân fără bani în buzunar; Specialiștii trebuie să dezvolte mecanismele de avertizare timpurie
Sunt puțini antreprenori care reușesc, într-adevăr, să vadă semnele că sunt în dificultate și să reușească să își […]
