“Prima” doză, “a doua” sau rapel, premierul britanic, Boris Johnson, îi îndeamnă pe britanici în mesajul său de […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul italian Mario Draghi au lansat joi un apel statelor Uniunii Europene la […]
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut joi cu peste 20%, după ce creşterea explozivă […]
Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu Pandemia a accelerat disrupția tehnologică în 2021 și a creat tendințe care sunt […]
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, joi, că proiectul privind certificatul verde COVID trebuie să fie în acord […]
Ungaria a semnat un acord cu Ucraina privind livrarea unei capacităţi garantate de gaz naturale Kievului, începând din […]
OMV Petrom sprijină Asociația Blondie cu suma de 1,5 milioane euro pentru a facilita transportul pacienților, în special […]
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat joi, la videoconferinţa cu prefecţii, că, potrivit estimărilor, numărul celor plasaţi […]
eVote, companie antreprenorială românească care a implementat primul sistem online de participare la adunările generale ale acționarilor din […]
Articol transmis de Asociația Energia Inteligentă De zeci de ani, avem mașini poluante, fabrici poluante, deșeuri poluante, iar […]
Plenul reunit al Parlamentului va finaliza joi discuţiile pe marginea proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor […]
Împrumutul de la Comisia Europeană în valoare de 14,49 miliarde de euro are trei destinaţii majore, respectiv finanţarea […]
Administraţia Fondului pentru Mediu suspendă din nou înscrierile în Programul Casa Verde Fotovoltaice, întrucât aplicaţia nu a funcţionat […]
Ungaria va îngheţa dobânzile la creditele ipotecare timp de şase luni, începând din luna ianuarie 2022, a anunţat […]
ASF amendează Euroins cu de 5,86 milioane de lei; compania trebuie sa transmită un plan de redresare
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat Societatea Euroins România Asigurare – Reasigurare, cu 5,86 milioane de lei, în […]
ANRE aprobă investiții suplimentare pentru anul 2022 în valoare de aproximativ 140 milioane lei ca urmare a veniturilor ce […]
Banca Naţională a României atenţionează utilizatorii serviciilor de plată cu privire la păstrarea în siguranţă a elementelor de […]
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în şedinţa de miercuri numirea lui Movileanu Costel-Bogdan în funcţia […]
Ministerul Finanțelor continuã sprijinirea mediului de afaceri și își propune sã contribuie semnificativ la menținerea afacerilor în economie […]
În contextul unui mediu economic incert care a dominat în 2021, piața IPO globală a avut un an […]
Situația din Turcia și devalorizarea lirei turcești, piata criptomonedelor, companiile de tehnologie, Tesla, indicii americani și germani, dar […]
Piața neagră a țigaretelor scade în noiembrie 2021 cu 0,9 p.p. față de septembrie, până la 7,4% din […]
Ministerul Economiei a demarat o analiză la Salrom pe contractele care sunt în prezent în desfăşurare şi în […]
Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung (IDR) al BCR SA, subsidiara din România a […]
AAF: Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut cu 15,4%, de la începutul anului
Activele nete ale celor 234 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna noiembrie […]
Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia este aşteptat să fie aprobat de Comisia Europeană în luna ianuarie […]
Inflaţia în zona euro ar putea rămâne la un nivel ridicat mai mult decât se estima, a avertizat […]
Comisia Europeană propune ca, începând din 2030, toate clădirile noi și cele care intră în proces de renovare […]
TEILOR Holding, un grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux TEILOR, Teilor Invest […]
Goldman Sachs şi economistul şef al Moody’s Analytics, Mark Zandi, şi-au redus estimările privind creşterea economiei SUA în […]
Teilor Holding va lista, marţi, două emisiuni de obligaţiuni, în valoare totală de 45 milioane de lei, pe […]
Mark Gitenstein a decis să se retragă din funcțiile deținute în cadrul Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea (FP) și […]
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat luni evidenţa clară că persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau […]
Gazele naturale rămân un combustibil esențial pentru securitatea aprovizionării cu energie a României, atât pentru consumul actual, cât […]
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni cu peste 8%, apropiindu-se de maximele istorice, […]
CNTEE Transelectrica SA informează participanții la Piața de Echilibrare din România că în data de 17 decembrie 2021, […]
Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat, modificarea unei scheme româneşti de […]
Directorul general al Tesla Inc, Elon Musk, a scris pe Twitter că anul acesta va plăti impozite de […]
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, despre greva spontană de la CFR, că toate companiile care ţin […]
Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu Mai sunt doar câteva zile până când ne vom lua la revedere de […]
