“Revenirea Președintelui Donald Trump la Casa Albă nu influențează în mod negativ proiectele Nuclearelectrica cu partenerii din SUA. […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Concedierile de la Camera Deputaților se fac fără consultarea sindicatului și fără afectarea personalului din grupurile politice parlamentare
Concedierile de la Camera Deputaților se fac fără consultarea sindicatului și fără a fi afectat personalul din grupurile […]
Acțiunile americane sunt așteptate să deschidă ședința de tranzacționare de azi în scădere, după ce un avans surpriză […]
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu susține că s-a angajat în cursa pentru președinția României pentru că nu […]
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu are un profil care […]
Secretarul general interimar al PNL, Adrian Veştea, le-a solicitat, duminică, aleşilor locali liberali să se implice în campania […]
Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan a declarat că sunt “lucruri ciudate” în cazul furtului pieselor din tezaurul […]
Băncile de pe Wall Street se pregătesc să vândă până la 3 miliarde de dolari din datoriile deținute […]
Directorul Muzeului Național de Istorie a României: “România trebuie cunoscută nu doar prin hoți, cerșetori, culegători de căpșuni, ci […]
Preşedintele Klaus Iohannis a avut un schimb de mesaje cu premierul Ţărilor de Jos, Dick Schoof, referitor la […]
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr. și trei brățări dacice din aur de […]
Schimbarea perspectivei, din stabil în negativ, reprezintă un semnal cât se poate de clar transmis de agenția de […]
Pompierii intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins paleţi din lemn, 4 containere şi 2 […]
Primarul oraşului Sinaia Vlad Opea a declarat pentru Digi 24, că în spatele acuzelor care i se aduc […]
Premier Energy Furnizare alocă resurse financiare semnificative pentru susținerea schemei de plafonare, care a fost prelungită, în condițiile […]
“Extinderea plafonării pentru câteva luni ar oferi un răgaz important consumatorilor, în special celor vulnerabili, în fața posibilelor […]
Miliardarul Rene Benko, fondatorul grupului imobiliar austriac Signa, aflat în insolvență, a fost arestat în vila sa din […]
Actualizare: Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus În această dimineață, la sediul central al Direcției Naționale […]
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este dispusă să finanţeze până la 75% din costul capitalului eligibil pentru fiecare […]
Sentimentul global este dominat în prezent de entuziasmul în jurul economiei americane și de o perspectivă mai sumbră […]
Miliardarul Elon Musk şi-a exprimat luni entuziasmul faţă de planurile noului preşedinte american Donald Trump de a trimite […]
ACTUALIZARE Preşedintele SUA Donald Trump anunţă că va declara stare de urgenţă la graniţa sudică, va declara stare de […]
Era de aur a Americii începe de acum, a transmis Donald Trump, în discursul său inaugural. Președintele a […]
Familia Biden îl întâmpină pe Trump la Casa Albă înainte de predarea mandatului Trump promite o avalanșă de […]
Lasconi: Ciolacu se pregăteşte iar să renunţe la bani din PNRR; România a îndeplinit 14% din jaloane
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că “se pregăteşte din nou să […]
Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe și al comerțului exterior, a făcut în această dimineață o vizită […]
Dr. Nawaf Salameh și Generalul James L. Jones lansează American Romanian Business Roundtable, o platformă de elită destinată […]
Este posibil ca liderul chinez Xi Jinping să nu fi acceptat personal invitația președintelui ales al SUA, Donald […]
Antreprenorul Claudiu Diaconu a preluat compania Active Gold Invest SRL, cu o tradiție de 12 ani în prelucrarea […]
Reuniunea anuală din 2025 a Forumului Economic Mondial (WEF) are loc în perioada 20-24 ianuarie la Davos, Elveția. […]
Averea miliardarilor a crescut în 2024, deoarece cei mai bogați oameni din lume au beneficiat din ce în […]
Armata israeliană a anunţat duminică după-amiază că cele trei ostatice eliberate de gruparea palestiniană Hamas, Emily Damari, Romi […]
Klemens Haselsteiner, directorul general al Strabag, a încetat din viață „brusc și neașteptat” vineri, a anunțat compania pe […]
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian Masoud Pezeshkian au semnat vineri, la Kremlin, un acord de […]
Până la clarificarea situației privind funcționalitatea CSALB ca entitate SAL, consumatorii se pot adresa Direcției de Soluționare Alternativă […]
GLGH Steel, LLC a fost de acord să achiziționeze Artrom Steel Tubes S.A., producătorul român de tevi din […]
Chris Wright, nominalizat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru a conduce Departamentul Energiei, a declarat miercuri […]
Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin […]
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în […]
Adrian Stoichină, co-CEO PRIMA Development Group: Prețul unui apartament este un criteriu de calificare sau descalificare inițial, în funcție de bugetul și tipul de locuință dorit
FINANCIAL INTELLIGENCE publică o serie de articole cu cei mai importanți dezvoltatori din România, prin care dorim să […]
