Până astăzi, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a făcut un apel către PSD să oprească ”terorismul economic”, precizând că niciun […]
Spania nu va majora impozitul pe profit în timp ce economia se luptă să se redreseze în urma […]
România trebuie să se pregătească pentru a evita o catastrofă medicală, a declarat duminică preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, […]
Donald Trump nu mai este contagios, a declarat sâmbătă medicul său, Sean Conley, la nouă zile după ce […]
În cadrul proiectului “Inițiativa celor Trei Mări”, o platformă politică a statelor membre ale Uniunii Europene, care au […]
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că alături de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, caută soluţii pentru a motiva […]
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că nu avea informaţii referitoare la diplomele false ale fostului preşedinte al […]
Comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, bulgăroaica Mariya Gabriel, a anunţat sâmbătă că a fost […]
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a luat cuvântul sâmbătă, la o neobişnuită paradă militară ţinută în zori de […]
Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale, unul […]
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, vizat de criticile neobişnuite ale preşedintelui Donald Trump, a promis vineri că va […]
Ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak, a anunţat vineri un nou program pe şase luni menit să stopeze […]
Eximbank România va acorda companiei Blue Air un credit de 300 milioane de lei pe o perioadă de […]
Relaţii dintre Rusia şi Uniunea Europeană se deteriorează rapid, a declarat vineri şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, răspunzând […]
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat vineri Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU care, din Yemen şi […]
Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, va avea vineri o întâlnire cu […]
Moneda naţională s-a apreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României […]
Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul […]
Codul Muncii a fost reglementat recent printr-o măsura importantă, mult așteptată în domeniul resurselor umane și nu numai. […]
Unul din doi angajați români recunoaște că gândurile neîncetate despre pandemia Covid-19 au făcut ca starea lor psihică […]
România trebuie să copieze standardele pentru tehnologia 5G de la țările din Europa de Vest, este de părere […]
Prof.univ.dr. Marilen Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara: „Alfabetizarea financiară este pe același plan cu cea ICT, a devenit vitală pentru mobilitatea și dezvoltarea profesională în aproape toate domeniile, nu doar în sectorul ocupațiilor din sfera economică”
România înregistrează, din nefericire, una dintre cele mai ridicate rate de analfabetism funcțional din Uniunea Europeană, de peste […]
Directorul financiar al Bayerische Motoren Werke (BMW), Nicolas Peter, a afirmat joi că separarea Marii Britanii de Uniunea […]
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă a semnat împreună cu alte 10 asociații europene de profil o poziție […]
Superbet anunță un nou parteneriat, alături de Carmen București, formație aflată în prima ligă de fotbal feminin din […]
Cristian Popa, CFA, Membru Consiliul de Administrație, BNR: Nu există soluții monetare la problemele fiscale, nu fără efecte secundare. Problema României este fiscal-bugetară
Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a organizat cea de-a cincea ediție a dezbaterii […]
Doar 13% dintre companiile participante la un sondaj realizat de PwC România fac în prezent obiectul unor inspecții […]
Eurodeputaţii şi-au dat votul final pentru planul de reducere a emisiilor de CO2 cu 60% până în 2030
Parlamentul European a aprobat prin vot final planul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră […]
Contul la BT poate fi deschis 100% online de firmele şi PFA-urile care nu sunt clienţi BT şi […]
Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul […]
Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor a obținut sprijin guvernamental și de la mari jucători […]
România a exportat o cantitate de 3,377 milioane de tone de porumb boabe în primele şase luni din […]
Băncile din regiunea Europei Centrale și de Est și-au îmbunătățit semnificativ calitatea activelor de la criza financiară globală, […]
Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe că RTPR (Radu Tărăcilă […]
Opt persoane propuse a fi numite ca ambasadori ai României în străinătate vor fi audiate miercuri în Comisiile […]
Curtea Constituţională a României (CCR) s-ar putea pronunţa, miercuri, pe sesizarea asupra Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor […]
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, marţi seară, că nu crede că se va ajunge la o includere a […]
Cel mai mare număr de decese – 73 şi cel mai mare număr de pacienţi internaţi la ATI […]
Mai multe variante de vacanțe de revelion pe zboruri charter de la București sunt disponibile în oferta turoperatorului […]