Update articol:
PARTENERIAT MEDIA

Autorități, lideri din energie, experți în tehnologie și mediul universitar se reunesc la Cluj-Napoca, la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie

Autorități, lideri din energie, experți în tehnologie și mediul universitar se reunesc la Cluj-Napoca, la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie
 - poza 1

Distribuție Energie Electrică Romania organizează, în perioada 29–30 octombrie 2026, la Cluj Napoca, cea de-a IV-a ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment care aduce împreună reprezentanți la nivel înalt ai autorităților, lideri ai principalelor companii energetice, specialiști IT și cybersecurity, companii de tehnologie și reprezentanți ai mediului universitar.

Lista speakerilor confirmați pentru ediția din acest an reflectă amploarea și caracterul multidisciplinar al Forumului: reprezentanți ai Parlamentului European, ai Parlamentului României, ai Ministerului Energiei, ANRE, STS și DNSC, alături de directori generali și membri ai conducerii unor importante companii din sectorul energetic, experți în IT și securitate cibernetică, rectori și decani ai unor universități de prestigiu.

La ediția din acest an a Forumului a fost invitat să participe ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, în contextul importanței strategice a securității cibernetice pentru sectorul energetic național. Prezența domniei sale reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea dialogului dintre autorități, operatorii din energie și specialiștii în securitate cibernetică, în vederea creșterii rezilienței infrastructurilor critice.

Într-un sistem energetic tot mai digitalizat, automatizat și interconectat, securitatea cibernetică nu mai reprezintă exclusiv o provocare tehnică. Protejarea infrastructurilor critice presupune politici publice și reglementări adaptate, investiții, tehnologii performante, capacitate de răspuns și recuperare, dar și pregătirea unor specialiști capabili să gestioneze noile riscuri.

Ediția a IV-a a Forumului își propune să aducă toate aceste perspective la aceeași masă.

„Securitatea cibernetică a sectorului energetic nu poate fi construită izolat. Avem nevoie de cooperare între autorități, operatorii din energie, companiile de tehnologie, specialiști și mediul universitar. Forumul creează tocmai acest cadru de dialog, în care putem discuta despre riscuri reale, despre soluții și despre modul în care construim un sector energetic mai bine pregătit și mai rezilient”, a declarat Mihaela Rodica Suciu, Director General Distribuție Energie Electrică Romania.

Prima zi a Forumului debutează cu panelul „Securitatea cibernetică în energie: politici publice, reglementare și reziliență națională”, dedicat cooperării instituționale pentru protejarea infrastructurilor energetice critice. Printre speakerii anunțați se numără Istvan Lorant Antal, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură și Resurse Minerale din Senat; Sandor Bende, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților; Daniel Buda, membru al Parlamentului European; Mădălin Borș, vicepreședintele Comisiei pentru Tehnologia
Informației și Telecomunicațiilor, Camera Deputaților; Ovidiu Cîmpean, vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Europene, Camera Deputaților; George- Sergiu Niculescu, președintele ANRE; Sorin Elisei, secretar general al Ministerului Energiei; Gabriel David, prim-adjunct al directorului STS și Gabriel Dinu, director adjunct al DNSC.

Cel de-al doilea panel, „Securitatea cibernetică în agenda CEO: leadership, investiții și continuitate operațională”, reunește lideri ai principalelor companii energetice: Alexandru Chiriță, CEO Electrica; Mihaela Rodica Suciu, director general Distribuție Energie Electrică Romania; Iulius Dan Plaveti, Președinte Directorat Hidroelectrica; Ion Sterian, director general Transgaz; Ondrej Safar, country manager Evryo Group; Virgiliu Ivan, director al Dispecerului Energetic Național din cadrul Transelectrica, alături de alți reprezentanți ai companiilor din domeniul energetic. Discuțiile vor evidenția rolul conducerii executive în gestionarea riscurilor cibernetice, investițiile în securitate și asigurarea continuității operaționale.

Ziua continuă cu panelul „Viitorul securității cibernetice în energie: inovație, tehnologii emergente și soluții pentru infrastructurile critice”, care aduce în prim-plan expertiza unor companii naționale și internaționale din tehnologie.

Din rândul speakerilor fac parte Roxana Clement, managing director HPE Romania; Cătălina Niculiță, systems engineering manager Cisco; Silviu Pufan, SecOps solutions systems engineer Fortinet și Alex Luigi Ricobon, BISO Europe NTT DATA. În cadrul dezbaterii vor fi abordate convergența IT–OT, inteligența artificială și soluțiile adaptate infrastructurilor energetice tot mai digitalizate.

După panelurile de dezbatere, partenerii Forumului vor susține o sesiune de prezentări dedicate soluțiilor, produselor, serviciilor și studiilor de caz din domeniul securității cibernetice, cu accent pe soluții relevante pentru infrastructurile energetice.

Cea de-a doua zi propune un panel cu o abordare aparte: „Universități și angajatori în era AI: cine pregătește specialiștii de mâine în cybersecurity?”.

Dialogul reunește reprezentanți ai mediului academic și ai companiilor: Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca; Alin Diniță, rectorul Universității Petrol-Gaze din Ploiești; Lăcrămioara Diana Robescu, decan al Facultății de Energetică din cadrul UNST Politehnica București; Ion Bica, decan al Facultății de Sisteme Informatice și Securitate Cibernetică din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” și reprezentanți ai companiilor din energie.

Discuțiile vor viza pregătirea specialiștilor, practica și internshipurile, competențele cerute de industrie și impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii.

Ultimul panel al Forumului, „Reziliența cibernetică a sistemului energetic: cât de repede ne putem reveni după un atac?”, aduce în prim-plan perspectiva specialiștilor care gestionează infrastructurile IT, OT și de automatizare. Temele panelului vor fi dezbătute de: Eusebiu Rotaru, director al Direcției Sisteme Informatice
și Automatizări DEER; Cătălin Vlad, director al Departamentului IT&C Electrica; Sergiu Lascu, chief information officer Transgaz; Marius Iulian Roșu, chief information security officer PPC.  Tema aduce în discuție capacitatea de a limita efectele unui incident cibernetic, de a menține continuitatea serviciilor și de a restabili în siguranță funcționarea infrastructurilor critice.

Prin cele două zile de dezbateri, cea de-a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie urmărește întregul parcurs al rezilienței cibernetice: de la politici publice și reglementare, la leadership și investiții, tehnologii și soluții, pregătirea specialiștilor și capacitatea efectivă de răspuns și recuperare.

Financial Intelligence este unul din partenerii media ai evenimentului.

Pentru mai multe informații despre eveniment, speakeri și agenda evenimentului, vă invităm să vizitați site-ul oficial: www.cyberenergy.ro.

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru peste 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

BVB | Știri BVB
C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (22/10/2026)

Completare Convocare AGAE din data de 09/10 noiembrie 2026

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (22/10/2026)

Perioada inchisa 23 Octombrie-23 Noiembrie 2026

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (22/10/2026)

Perioada inchisa 23 Octombrie-23 Noiembrie 2026

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (22/10/2026)

Perioada inchisa 23 Octombrie-23 Noiembrie 2026